Ortodoxia romantica, Pr. Cristian Muntean

DESCRIERE

Ortodoxia romantica, Pr. Cristian Muntean - Editura Andreiana, Sibiu 2016

In jurnalul sau, „Biografia unui destin misionar”, parintele Alexander Schmemann folosea aceasta expresie (Ortodoxia romantica) pentru a defini mai multe tendinţe ale Ortodoxiei contemporane care o transforma intr-un ghetou launtric şi nu intr-o chemare, o lupta şi, in definitiv, o viaţa. Aceste manifestari ar fi: nominalismul (de exemplu, patriarhatele inexistente), conservatorismul liturgic orb, cultul trecutului, preocuparea teologica aproape exclusiva pentru Sfinţii Parinţi, ,,apocalipticismul”, dispreţuirea lumii contemporane (cea a acestei lumi, in general), sentimentalism si cultul exteriorului (barbi, sutane, matanii, stil). Parintele explica mai departe ca romantismul, in viaţa şi cultura, este, inainte de toate, un vis, primatul inimii asupra discernamantului şi al adevarului. Da la o parte realitatea de dragul unei realitaţi imaginare, este credinta in iluzii.

Aceste menifestari ,,romantice” intaresc şi intreţin percepţia mediocra asupra Bisericii ce este confundata fie cu activismul secular, fie cu falsitatea. De aceea, prima dimensiune a crizei din viaţa Bisericii este definita de parintele Schmemann prin sintagma: ,,o teologie instrainata faţa de Biserica şi o Biserica indepartata de teologie”.

Parintele Schmemann are o intreaga pledoarie legata de diferenta intre teologia academica şi cea pastorala pe care o dezvolta in lucrarea: „Biserica, lume, misiune”, invitandu-ne la reflexie şi acţiune. O referinţa marginala la aceasta carte s-ar impune: ea apare in anul 1979 şi temele dezbatute sunt mai actuale azi ca niciodata.

Parintele Schmemann ne invita la o schimbare in orientarea interna a mentalitatii teologice, a preocuparii teologice de baza. indreptarea eforturilor teologice spre Biserica reala, spre omul real din Biserica. Trebuie sa ne preocupam de starea acelui om si nu de cum sa ajunga ,,mai educat” si ,,mai mandru de Ortodoxie”.

Revitalizarea ,,pastorala” a teologiei – spune pr. Schmemann – trebuie sa inceapa cu o evaluare critica si profunda a culturii in care omul ortodox se afunda astazi si care reprezinta irelevant crestinismul. Noi nu suntem constienti de evidenta faptului ca, sub influenta filosofiilor, chiar si unii termeni crestini de baza sunt folositi in sensuri total opuse celor pe care ii aveau in trecut. Mantuirea inseamna autodesavarsire, credinta – siguranta, pacatul – o problema personala de ajustare etc. Cultura noastra, care a fost descrisa ca ,,triumf al terapeuticii”, a schimbat profund tinta cautarilor, chiar si a omului religios, iar acest lucru face aproape imposibil sa se intrevada si sa se inteleaga adevarata invatatura a Bisericii.

Solutia parintelui este cat se poate de concreta: Trebuie sa incepem cu ceea ce teologia patristica promova la vremea respectiva; un exorcism cultural, o terminologie adecvata, concepte si simboluri ale limbajului teologic insusi. Trebuie sa facem asta nu doar pentru ca teologia noastra sa fie mai „accesibila” omului modern si culturii sale, ci, dimpotriva, pentru a-l face constient de natura sa soteriologica si de cerintele credintei sale.

De aceea e nevoie ca teologia sa redevina pastorala, sa se identifice cu viata Bisericii si sa tina seama de adevaratele nevoi ale omului. Parintele Schmemann mergea chiar mai departe insistand pe datoria sfanta a teologiei de a furniza ierarhiei si, de fapt, intregii Biserici, invatatura pura a Bisericii si de a tine cu strasnicie adevarul, chiar si atunci cand acesta e considerat a fi „inoportun”.

Patriarhul Daniel atragea atentia intr-o conferinta sustinuta in Finlanda („Sarcinile teologiei ortodoxe astazi” – 1986) ca autocritica/metanoia pentru teologia ortodoxa, nu implica renuntarea la o metodologie, la o cercetare stiintifica si academica, ci mai degraba indeamna a discerne in ce masura teologia universitara ramane o teologie eclesiala si exprima gandirea Bisericii de azi – si daca aceasta teologie este inradacinata in viata Bisericii Trupul lui Hristos si se preocupa de vocatia si misiunea Bisericii in lumea contemporana.

Teologia ortodoxa lasa impresia de a fi prea orientata spre trecut, cu nostalgia ,,Sfantului Bizant” si ale „veacului de aur” al Parintilor. Raportarea la Sfintii Parinti nu tine cont de perspectiva istorica. Noi nu cunoastem suficient dezvoltarile istorice ale dogmaticii, ale liturgicii, ale dreptului canonic si nu tinem cont de ele. Fara perspectiva istorico-critica, teologia nu poate fi deodata creatoare si fidela.

Sarcina teologiei ortodoxe de azi, dupa cuvantul Patriarhului Daniel, este de a ajuta Biserica sa faca fata secularizarii, de a interpreta sensul existentei ei intr-o cultura secularizata si de a elabora o teologie a lumii care sa ajute Bisericile sa-si dezvolte diaconia si misiunea. Daca teologia ortodoxa nu ia in serios contextul cultural in care traiesc astazi Bisericile si daca nu se preocupa de evanghelizarea, mantuirea si sfintirea lumii, ea nu se poate pretinde o teologie neopatristica.

Misiunea Bisericii este foarte complexa in lumea contemporana si daca preotul nu este pregatit duhovniceste si cultural, exista riscul ca aceasta misiune sa nu-si atinga scopul. Exista multe dileme in societatea contemporana carora preotul este chemat sa le faca fata si sa le depaseasca. Dintre ele as aminti dilema dintre national si universal, dintre individualism si colectivism, dintre creationism si evolutionism, dintre prozelitism si ecumenism, dintre culturile particulare si cultura globala sau cea dintre familie si misiunea sacerdotala. Toate acestea nu pot fi rezolvate fara o viziune temeinica asupra teologiei si spiritualitatii ortodoxe.

Misiunea preotului in cadrul parohiei trebuie sa urmareasca doua scopuri principale: sa edifice pe credinciosi asupra vietii lor in Hristos, ca sa progreseze fiecare din punct de vedere spiritual si moral, si apoi sa-i indrume pe calea urmarii lui Hristos, ca sa devina ,,sare a pamantului” si ,,lumina” pentru cei din jurul lor.

Primul efect al lucrarii teologiei asupra preotului s-ar cunoaste atunci cand preotul va sti sa puna capat superstitiilor si fatalismului care bantuie in jurul credinciosilor nostri invatandu-i sa practice virtutile crestine, adevaratul ,,raspuns bun la infricosatoarea judecata a lui Hristos”.

Pastorul trebuie mai intai sa fie, si mai apoi, sa faca. Mai intai trebuie sa-si zideasca propria sa viata duhovniceasca, ca mai apoi, sa inceapa sa se ocupe de problemele pe care le presupune slujirea sa: probleme pastorale, catehetice, umanitare, sociale, administrative etc. Experienta sa personala, exemplul sau si credinta sa vie sunt garantiile cele mai elocvente ale unei activitati pastorale roditoare.

Misiunea Bisericii trebuie sa constituie o prioritate permanenta a teologiei, spatiul creativitatii si innoirii ei, pentru a se putea distanta de toate formele „romantice” pe care le semnala parintele Schmemann.

Trebuie sa fim convinsi ca teologia ortodoxa poarta in ea, chiar din aceasta lume, parfumul si frumusetea imparatiei lui Dumnezeu, care este scopul final al adevaratei marturisiri crestine.

Pr. Prof. Dr. Cristian MUNTEAN