Matei VISNIEC | Caragiale e de vina. Despre tandrete. Teatru vag

DESCRIERE

Matei VISNIEC    |    Caragiale e de vina. Despre tandrete. Teatru vag

HUMANITAS, 2019

||||

Despre cele trei surse ale iubirii mele pentru teatru/ e x t r a s

Cand si cum m-am indragostit de teatru... Mi-am pus tarziu aceasta intrebare, la cinci decenii de la producerea „ireparabilului”. Si probabil ca era necesara aceasta trecere temeinica a timpului pentru ca raspunsurile sa tasneasca din memoria mea afectiva cu o mare claritate. [...]

Primul meu soc vizual cu ceea ce as putea numi „un spectacol” s-a produs de fapt in satul bunicilor mei dinspre mama, Horodnic, unde mergeam foarte des si unde imi petreceam practic toate vacantele. Acolo am descoperit ceea ce pot spune acum ca a fost prima sursa a interesului pentru „spectacolul viu”: traditiile populare, ritualurile si ceremoniile care marcau fie anumite momente din viata oamenilor, fie anumite momente ale anului. Nuntile, botezurile, inmormantarile, hramurile, sarbatorile religioase (Pastele si Craciunul), ritualurile de Anul Nou... au fost pentru mine tot atatea intalniri cu miracolul. Asistam uluit si emotionat la ceva ce avea in acelasi timp caracter festiv si sacru, ceva ce iesea din normalitate, desi „actorii” erau oameni normali pe care ii cunosteam atat de bine, uneori chiar verii si verisoarele mele, unchii si matusile mele. Prin ce talent ascuns se transformau surorile mamei din taranci obosite in zeite luminoase, capabile sa cante si sa danseze sau sa recite lungi poeme avand intelesuri misterioase? Acea transformare totala a oamenilor, in zilele de sarbatoare, sau cu ocazia unor ceremonii (fie ele vesle, fie ele triste) din viata familiei sau a satului, a fost pentru mine o sursa inepuizabila de mirare.