Raluca BLAGA | (Su)pozitii teatrale sau ancore impotriva nostalgiei confortului

DESCRIERE

Raluca BLAGA    |    (Su)pozitii teatrale sau ancore impotriva nostalgiei confortului

Editura Eikon – Bucuresti, 2018

||||

Motto:

Cuvintele imperecheate, cununate in propozitii, fraze si discursuri, nu sunt capabile sa acopere decat aproximativ o realitate, un eveniment, un obiect insufletit sau neinsufletit. – Cristi Puiu

Extras din Prolog

„Nu exista sine fara un altul”, afirma profesorul Vittorio Gallese. Asertiunea se naste in contextul explicarii de catre cercetatorul italian a importantei neuronilor-oglinda, a capacitatii noastre de a empatiza cu ceilalti, sintagma traducand intr-o forma extrem de plastica mecanismul neurologic prin care se intampla toate acestea. „(...) ceilalti se afla in fiecare dintre noi.” Citatul ii apartine dramaturgului Eugene Ionesco si este parte dintr-o prelegere despre avangarda sustinuta in vara anului 1959 la Helsinki. Desi contabilizata din perspective si cu agende diferite, esenta celor doua declaratii este aceeasi: ne oglindim in ceilalti, iar ceilalti, prin exact aceeasi portita neuronala, se oglindesc in noi.

A oglindi implica, dincolo de redare sau infatisare, si o actiune absolut necesara acestui proces: a privi.  Verbul-actiune ma trimite cu gandul la origineea cuvantului teatru, care a ajuns la noi din grecescul theatron, nascut din radacina theastai, care inseamna <<a privi>>. Theatron-ul, locul in care este asezat publicul, inseamna, deci, <<locul destinat privirii>>. Totodata, a privi il implica in mod necesar si pe celalalt. Revin la afirmatia lui Vittorio Gallese si inlocuiesc pentru o clipa variabilele ecuatiei: sinele va imprumuta numele de teatru; astfel, relatia devine: nu exista teatru fara un altul. Iar in acest punct intra in scena Peter Brook.

„As putea sa iau orice spatiu gol si sa-l numesc scena goala. Un om traverseaza acest spatiu gol in timp ce altcineva il priveste, si asta e tot ceea ce trebuie ca actul teatral sa inceapa.” Nu intamplator am ales sa-l citez pe Brook. Nu intamplator inceputul volumului Spatiul gol este atat de uzitat atunci cand vine vorba despre teoria teatrala, intrucat afirmatia lui Peter Brook se potriveste atat celor care vorbesc despre teatrul de arta, cat si celor care vorbesc despre teatru popular, teatru de avangarda, teatru politic sau social, teatru participativ sau pasiv [sic!].