Crestinism, pur si simplu de C.S LEWIS
- Cod produs:CP_77425
- Autor: C.S. Lewis
- Editura: Humanitas
-
39,00 lei
DESCRIERE
C. S. LEWIS
Crestinism, pur si simplu
HUMANITAS, 2019
Editie revazuta si intregita cu o noua introducere, a celor trei carti - Convorbiri radiofonice, Purtarea crestina si Dincolo de personalitate
Traducere din engleza de Dan RADULESCU
Extras/ Avem motiv sa fim nelinistiti
Am terminat ultimul capitol cu ideea ca prin legea morala ajunge pana la noi cineva sau ceva din afara universului material. Si banuiesc ca aici unii dintre voi s-au cam suparat. V-ati gandit poate ca v-am pacalit – ca am impachetat cu grija intr-un invelis filozofic ceva care s-a dovedit a nu fi decat inca o „trancaneala religioasa”. Ati simtit poate ca erati gata sa ma ascultati atata timp cat credeati ca am ceva nou de zis; dar daca este vorba doar de religie, ei bine, lumea a incercat deja solutia asta si timpul nu se mai poate intoarce. Daca este cineva care simte astfel, as dori sa-i spun trei lucruri.
Intai, despre intoarcerea timpului. Credeati ca glumeam cand am zis ca poti da ceasul inapoi, si ca este foarte normal s-o faci daca ceasul nu merge bine? Mai bine sa las deoparte toata chestia cu ceasurile. Toti vrem sa mergem inainte. A merge inainte inseamna a te apropia de locul in care vrei sa ajungi. Dar daca ai cotit-o gresit, mersul inainte nu te apropie de locul acela. Daca esti pe un drum gresit, a merge realmente inainte inseamna a face stanga-imprejur si a merge inapoi spre drumul cel bun; si in acest caz omul care se intoarce primul din drum este omul cel mai inaintat.