In dialog - Studii de filosofie crestina, teologie politica si istoria religiei - Ion Cordoneanu

DESCRIERE

ION CORDONEANU | IN DIALOG. STUDII DE FILOSOFIE CRESTINA, TEOLOGIE POLITICA SI ISTORIA RELIGIEI COLECTIA UNIVERSITAS – SERIA FILOZOFIE Editura EIKON, 2015

Extras din capitolul III.1 – O poveste despre societatea civila... “Inainte de a clarifica cele doua perspective asupra raportului dintre religie si societatea civila, numite mai sus teoretica-doctrinara si empirica, trebuie vazut care este semnificatia termenului de societate civila. O scurta radiografie a istoriei pe care a facut-o aceasta sintagma va dezvalui pluralitatea sensurilor a ceea ce astazi se doreste a fi “un nou tip de realitate dezirabila, o alternativa la statul totalitar”.

Astfel, formula a fost inteleasa din antichitate pana in modernitate in raport cu notiuni precum familie, Cetatea lui Dumnezeu, starea naturala. Pentru Aristotel, bunaoara, ceea ce numim societate civila (koinonia politike)se suprapune cu aria semnificatiei conceptului de polis (Cetate, Stat) si reprezinta “forma cea mai evoluata de comunitate sau de asociere: ea depaseste familia (oikos) si poporul (ethnos)”.

Tradusa in latina (societas civilis), sintagma care desemneaza opozitia fata de o anumita stare naturala si identitatea cu Statul, va circula in aceasta semnificatie pana in secolul al XIX-lea. Astfel, pe urmele lui Augustin, crvestinismul medieval identifica Cetatea lui Dumnezeu cu Biserica, iar Cetatea terestra cu Statul. In opinia lui Colas, la toti filozofii clasici ai politicului, “societatea civila” este sinonima cu statul, considerat in opozitie cu “starea naturala”, fiind valorificata in masura in care sporeste puterea oamenilor si le procura siguranta.

Foarte importanta in ordinea argumentarii imi pare ideea ca , in procesul laicizarii europene, civil (in latina si in limbile vulgare – franceaza, engleza, germana) va fi pus in opozitie fata de religios; de aici, societatea civila inseamna societate laica, in opozitie cu societatea clericala, statul in opozitie cu biserica. Intorcandu-ne la Aristotel, trebuie remarcat ca trasaturile prin care este definit omul ca “animal politic” (zoon politikon) sunt chiar trasaturile sociabilitatii. Constatarea aceasta are, insa, ceva ambiguu in continutul ei, daca tinem seama de interpretarea conform careia avem de-a face, de fapt, cu doua imagini despre natura umana atunci cand vorbim despre om ca animal politic si om ca animal social si, implicit, cu doua povesti diferite despre conditia umana. Rabbi (rabinul?, n.n., LB) J.

Sacks, autorul acestei interpretari, gaseste originile acestor doua reprezentari despre om in textele biblice: astfel, atunci cand omul este numit imaginea (chipul) lui Dumnezeu, referatul biblic consacra “individul ca individ”, in schimb, a doua relatare despre natura umana (“nu este bine pentru om sa fie singur”) pune in evidenta incompletitudinea individului. Dupa Sacks, avem de-a face aici cu doua povesti diferite despre om, care incearca explicatii diferite in legatura cu modul in care se face trecerea de la starea de izolare la cea de asociere: contractul social (social contract). Insa cea maicunoscuta civilatiei occidentale este varianta contractului social, in forma Leviathanului lui Hobbes, care explica cum ia nastere societatea politica ce se constituie, asa cum noteaza Doina Balahur, in depozitarul central al puterii necesare realizarii ordinii sociale.”