Dorin STEFANESCU | Criza constiintei religioase – Schelling versus Eschenmayer & Jacobi

DESCRIERE

Dorin STEFANESCU    |    Criza constiintei religioase – Schelling versus Eschenmayer & Jacobi

Editura Eikon – Bucuresti, 2019

Colectia Universitas

Seria Theologia et Philosophia, nr.8

||||

Extras din prima parte – Fiinta sufletului si vointa de revelare. Controverse cu Eschenmayer, 2. Situl antropologic– Libertatea ca mister lucrator

Raul - un concept pozitiv (extras p. 224)

Raul despartit de bine nu mai e rau; el este doar in conjunctia opozitiva cu binele, respira numai in aerul binelui. Atat timp cat este in viata, el poarta in sine binele, participand indirect la bunatatea lui Dumnezeu. In moarte, fara bine, el nu este, cade in nefiinta, astfel incat binele poate sa se intoarca la Dumnezeu. El este acum un bine real, efectiv; liber in existenta sa autonoma. Raul se dezactualizeaza, se intoarce in potenta, caci chiar si mort in act, el este inca – oricand – posibil; ramane in nedeslusire, precum foamea ori setea de realitate. „Raul este rau numai in masura in care transgreseaza potentialitatea”, dar, ramas in inexistenta, el este ceea ce ii e dat sa fie: baza, ceva subordonat, fara a putea sa se opuna iubirii. Acesta este scopul revelarii: „eliminarea raului din bine, clarificarea primului ca i-realitate deplina”. Scopul si sfarsitul revelarii, caci in eliberarea finala a binelui si reintegrarea in unitatea vesnica cu binele originar nimic nu mai ramane ascuns, totul se vede fata catre fata, deci nimic care sa se opuna si in care Dumnezeu sa se releveze.

Cine da libertatea (extras p. 227)

Ce se vede conform acestei situari a cogitatiei in miezul insusi al libertatii? Faptul ca omul, creat in centrul lumii, fiinta centrala ab origine, nu suporta locuirea in unitatea intre vointa universala si vointa proprie. Centrul acesta este esenta vointei in stare pura, viata presupunand aici puritate absoluta, mistuire a oricarui exces din partea vointei particulare, supunere intr-o lumina orbitoare. Pentru a putea trai in aceasta deplina vacuitate de sine „fiinta umana trebuie sa se lepede de fiinta sa proprie”, sa „moara” pentru sine pentru a-si inalta viata in Dumnezeu.