DESCRIERE
Teologia energiilor dumnezeiesti. Da la origini pana la Sfantul Ioan Damaschin, de Jean Claude-Larchet - Editura Basilica
Distinctia dintre fiinta si energiile dumnezeiesti nu corespunde, in constiinta Ortodoxiei, unui moment istoric anume al exprimarii dogmatice a credintei sale; prin dogmatizarea ei in sinoadele din veacul al XIV-lea, ratificate de sinoadele si actele dogmatice oficiale ulterioare, aceasta distinctie a devenit parte de nedespartit a acestei credinte.
Vedem asadar ca mizele acestei probleme sunt esentiale si ca solutia dialogului dintre Rasaritul si Apusul crestin depinde in mare parte de ea. Parintele LeGouillou scria acum cativa ani: „Putem spune astazi ca pentru marea majoritate a teologilor ortodocsi din diaspora europeana si americana centru invataturii palamite, adica distinctia dintre fiinta si energii la Dumnezeu, a devenit piatra de incercare a Ortodoxiei in legatura cu Catolicismul si a inlocuit pentru ei problema lui Filioque ca impedimentum dirimens la o eventuala unire a Bisericilor.”
Cuprins:
Capitolul 1: Surse Filosofice
Capitolul 2: Filon din Alexandria
Capitolul 3: Sfintele Scripturi
Caoitolul 4: Autorii patristici din secolele al doilea si al treilea
Capitolul 5: Sfantul Atanasie cel Mare
Capitolul 6: Didim cel orb
Capitolul 7: Sfintii Macarie Egipteanul si Diadoh al Foticeei
Capitolul 8: Eunomie si Sfantul Vasile cel Mare
Capitolul 9: Sfantul Grigorie Teologul
Capitolul 10: Sfantul Grigorie de Nyssa
Capitolul 11: Sfantul Ioan Gura de Aur
Capitolul 12:Sfantul Chiril al Alexandriei
Capitolul 13: Sfantul Dionisie Pseudo-Areopagitul
Capitolul 14: Sfantul Maxim Marturisitorul
Capitolul 15: Sfantul Ioan DamaschinulACUniversalism romanesc, Sandu Tudor - Editura Eikon, 2016
SANDU TUDOR | UNIVERSALISM ROMANESC | Arhiva Rugului Aprins 1
Editura EIKON, 2016
Editie ingrijita si prefata de Marius Vasileanu
In epoca post-revolutionara
Trebuie sa-mi lamuresc starea aceasta nefireasca, prelungita ca o febra de boala cronica, de care e incercata tara mea. Dupa aproape douazeci de ani de la Marele Rasboi, totul a ramas inca spanzurat intre viata si moarte, fara sens, fara succes. Nelamurirea si nesiguranta dinlauntru, dimpotriva, se adauga la cea din afara de hotare: spaima unui nou rasboi mondial. Ca sa-mi dau o lamurire incerc acest fel de a judeca:
Rasboiul cel Mare a fost pentru noi o lovitura prea puternica: opt sute de mii de morti, secerati in numai doi ani.
Socotind in proportie, noi am pierdut ceea ce altii au pierdut intr-un timp indoit de ani, la o populatie de sapte ori mai crescuta. Numai dandu-ne seama ce a fost lovitura aceasta unica, totala, de moarte, putem afla cheia starilor de la noi.
Lipsa de putere creatoare, ameteala, sleirea, datorita unei cheltuiri de energie si sacrificiu peste puteri, de doi ani de macelarire omeneasca vertiginoasa, a pricinuit un gol in care paroxismul de violenta, desnadejde si cinism, nascut in transee, s-a intors catre launtrul tarii.
Traim inca aceasta auto-intoxicare fantastica, pe care tulbureala otravita a vietii dospita in gropile frontului a revarsat-o in inima tarii, odata cu intoarcerea acasa.
Abia in 1940 se va arata in arena publica cel dintai cetatean care nu va avea in inima otrava, omul de doazeci si unu de ani, nascut dupa incheierea pacii, in bucuria revederii.
Privind asa lucrurile, putem gasi o explicatie si o nadejde a haosului in care plutim.
Mintea ca si inima nu vor sa primeasca sa creada ca raurile acestea de sange omenesc care au imbibat toate coclaurile, plaiurile si campurile romanesti nu-si vor da rodul lor. Nu e insa vremea.
Stam inca in eclipsa, in framantarea, in tortura zadarnica, fatala perioadelor imediat postbelice. Trebuie sa intelegem ca felul cum am primit loviturile rasboiului nu ne-a dat putinta inca la o reactie. Trebuie sa intelegem ca neamul nostru nu a indurat o rascolire si o incercare mai mare ca aceasta in tot trecutul sau. E cel mai mare eveniment, cea mai mare experienta a noastra.
Nu am avut revolutie sociala, nu pentru ca nu suntem in stare sa o facem, asa cum se spune de obicei. Revolutiile nu se fac, vin.
Nu am avut revolutie sociala deoarece lovitura rasboiului a tinut locul unei revolutii.
Rasboiul cel mare e pentru noi insasi revolutia cea mare. Lucrul acesta nu trebuie sa-l uitam pentru a-l folosi, creator, in toate urmarile lui. Nu se asvarla milioane de oameni, popor intreg, spre toate frontierele, pentru a-l face sa traiasca cea mai tragica si in acelasi timp cea mai norocoasa aventura a intregirii neamului, pentru a te infunda in decadere si in moarte. Lucrurile nu se pot opri la starile de azi.
Opt sute de mii de morti; Romania prin urmare va cunoaste reinnoirea launtrica, o renastere pe care o aduce atata viata data pamantului.
Sa ne dam seama ca e vremea limpezirii. Sa repetam mereu, noi nu suntem intr-o perioada pre-revolutionara, ci intr-una post-revolutionara. O perioada creatoare. Lipsa de claritate, de putinta de a-ti da seama bine, e datorita si caracterului acestui fel de revolutiii.
Revolutiile profunde au un ritm mai lung. Oamenii nu pot cuprinde decat pe cele exterioare, revolutiile superficiale, care sunt scurte si cu violenta de rasmirita. Memoria lor are ce-si aminti. "Case arse, bogati care sunt coborati la cersetorie, esafoade care rauresc de sange".
Noi nu mai trebuie sa asteptam o astfel de revolutie superficiala. Sa ne desmeticim. Suntem intr-o perioada post-revolutionara, adica vremea de reculegere, de reorganizare, de munca creatoare.
Datori suntem sa nu facem zadarnic martiriul celor opt sute de mii. Iata porunca zilei noastre.
Credinta, An III, nr. 418 - 20 aprilie 1935
