SENECA Lucius Annaeus | Liniste, va rog. Despre linistea spiritului. Despre tihna

DESCRIERE

SENECA Lucius Annaeus    |    Liniste, va rog. Despre linistea spiritului. Despre tihna

Editura Seneca Lucius Annaeus, 2014

Traducere din limba latina de Ioana COSTA, Vichi-Eugenia DUMITRU si Stefania FERCHEDAU

||||

p. 13/ capitolul 14. / extras

(1) Se cuvine chiar sa devenim adaptabili, ca sa nu ne aplecam cu prea mult zel asupra lucrurilor planuite si sa trecem la cele la care intamplarea ne-a condus; sa nu ne temem tare de schimbare, fie a planului, fie a starii, cu conditia sa nu ne cuprinda nestatornicia, defectul cel mai potrivnic linistii. De fapt, si incapatanarea, de la care soarta smulge adeseori ceva, trebuie sa fie nelinistita si nefericita, iar nestatornicia cu mult mai apasatoare, de vreme ce nicaieri nu se infraneaza. Amandoua sunt daunatoare linistii: si a nu fi capabil de schimbare, si a nu o suporta.

(2) Mai mult, sufletul trebuie sa se retraga din lucruri exterioare in sine insusi: sa se increada in sine, sa se bucure, sa admire ce e al sau, sa se retraga pe cat posibil din cele straine si sa se dedice siesi, sa nu simta pierderile, sa interpreteze binevoitor chiar ce este potrivnic.

(3) La vestea unui naufragiu, Zenon al nostru, cand a aflat ca toate bunurile sale s-au scufundat, a spus: „Soarta imi ordona sa filozofez echipat mai usor”. Tiranul il ameninta cu moartea pe filozoful Theodorus, ba chiar cu moartea fara inmormantare: „Ai motiv”, zise, „sa iti fac pe plac, o litra de sange este in puterea ta; cat despre inmormantare, esti neghiob sa crezi ca ma intereseaza ca putrezesc deasupra sau sub pamant”.