Detentie totala (cu CD)

DESCRIERE

Detentie totala (cu CD), Miltiade Ionescu - editura Fundatia Academia Civica

Doctorul Miltiade Ionescu (1924-2008) este, asa cum il prezinta Romulus Rusan din capul locului (in Prefata ) „unul dintre cei mai stimati cetateni ai gulagului din Romania”. A fost arestat in anul 1951, sub invinuirea de „crima de uneltire contra ordinii sociale” si condamnat la 15 ani de munca silnica. A trecut prin inchisorile de la Rahova, Jilava, Oradea, Aiud si Gherla, prin minele de plumb din Maramures si lagarele de munca de pe Dunare.

Marturia autorului este, de fapt, o transcriere a unui interviu filmat in anul 2000 de Cristi Puiu si a unor interviuri audio din 2001 si 2002. O distanta semnificativa in timp fata de experienta inchisorii, care-i permite autorului si organizarea evenimentelor traite, intr-un plan al luciditatii si al analizei, reflectata in retorica discursului si in relevanta mesajului transmis.

Confesiunea lui Miltiade Ionescu se construieste liniar, cronologic, prin acumularea detaliilor de atmosfera si de procedura, specifice fiecarui loc de detentie, fiecarei bolgii a unui infern nemeritat si, prin urmare, iremisibil.

Capitolele si subcapitolele cartii poarta titluri-efigie pentru experienta detentiei: In detentie foarte putini reuseau sa-si pastreze identitatea – Mancarea devenise un fel de fetis, Mori dracului, ba, ca de-aia esti aici, Sentintele erau hotarate dinainte, Te condamnau pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce ai facut, Șobolanii dansau prin dormitoare (capitolul II). Detentia este o initiere totala, cu experienta celulei inguste, cu priciuri pe care se intindeau 60-80 de detinuti si care, dormind lipiti unul de celalalt, se intorceau de pe-o parte pe alta in sincron, pentru a nu se strivi reciproc, cu evadarea de la Cavnic si apoi prinderea, dupa care in inchisoarea de la Oradea si Aiud „ne desfaceau catusele numai cand ni se aducea mancarea”, „in celule nu exista nicio incalzire”, „crizele psihice incepeau cu urlete si tirade impotriva comunismului”, „in fiecare dimineata treceau carucioare cu cadavre spre morga”, „dupa bataie, talpile mi se umflasera ca niste perne”, „gardianul se distra spargand timpanele detinutilor” s.a.m.d.

Personajul acestor istorisiri este un intelectual, ceea ce da greutate valorii de document al marturiei sale. Pe langa anecdotica cu o consistenta sinistra despre ce sunt oamenii capabili sa-si faca unii altora, cititorul beneficiaza de o raportare a faptului propriu-zis la contextul care l-a generat. Bestialitatea si dementa primitivilor tortionari in anii '50 sunt explicate ca parte a unui sistem de opresiune/ reeducare inversunat, incropit rapid, pe linie sovietica, uzand de resurse umane fara resurse (intelectuale, in primul rand), fara trecut si fara scrupule din zona umanitatii.

Ideea centrala a cartii este cea a detentiei totale , in jurul careia se organizeaza intreaga ideologie comunista, pe care autorul o interpreteaza ca mecanism si pentru efectele sale in plan mental. Acest tip de detentie „nu se rezuma numai la cel condamnat, aflat in centrul fenomenului concentrationar, ci recurgea la o serie de presiuni formidabile, care nu tineau numaidecat de conditia aceasta de privare de libertate. Adica tot ce exista, familie, prieteni, cunoscuti ai detinutului politic, toti trebuiau sa fie supusi acestei presiuni, sa participe la aceasta detentie. Și prin asta, ei cautau sa-ti demonstreze ca nu ai pe nimeni, ca toti te abandoneaza, toti te-au parasit si ca in momentul respectiv esti singur, izolat, fara niciun fel de speranta. Aceasta dinamitare a sperantei a fost una din marile lor preocupari. si la asta contribuia si acea ingrozitoare izolare, lipsa totala de comunicare. Ei stiau efectul devastator pe care il are izolarea” (Motto , p. 9).

Sistemul comunist pedepsea intentia, nu fapta, iar modul in care se desfasura o ancheta este de un absurd perfect: „Anchetatorul venea cu planul anchetei si nu te lasa pana cand nu te incadrai in ceea ce primise el. Existau comisii special care redactau planul si declaratia celui anchetat. Trebuia sa te incadrezi exact in ceea ce se stabilise de dinainte. Și partea cea mai extraordinara, (…) era ca aceasta comisie stabilea dinainte nu numai planul de ancheta si raspunsurile celui anchetat, ci si incadrarea in articolul de lege si cuantumul de pedeapsa” (p. 23).

Dincolo de absurdul si agresivitatea relatiilor dintre calai si victime, exista uzura derelatie intre detinuti, determinata de psihologia claustratiei si mutatiile interioare care o genereaza. Expunerea unor intimitati fiziologice si condamnarea la mizeria fizica abrutizeaza si duce la pierderea identitatii si alienare.

Tradarea si delatiunea sunt alte aspecte care transpar in marturia fostului detinut. Un grup al evadatilor din mina Cavnic sunt prinsi de Securitate prin metoda clasica: turnatoria , iar grupul lui Miltiade Ionescu este sechestrat pana la venirea securistilor de catre ciobanii de la o stana.

Prin fapte si atitudine, detinutul politic se contureaza ca un erou anti-comunist. Sensul pierderii materiei existentiale in plan personal se regaseste in planul principiilor unui om care ramane liber si egal cu sine. Pe parcursul celor 13 ani de detentie, Miltiade Ionescu ajunge sa nu se mai teama, pentru ca nu mai are ce pierde (rupsese legatura cu sotia) si nu mai spera nimic. Cinismul si ironia la adresa unor insi inferiori, de un schematism mental penibil, il ajuta sa supravietuiasca. Atitudinea fata de tortionari si anchetatori evolueaza tocmai datorita libertatii interioare si fibrei superioare a detinutului politic. Despre sensul evadarii, ii spune direct anchetatorului: „Vrei sa stii de ce am evadat? Nu pentru ca voiam sa fiu afara, tot una e –, dar am vrut, noi toti astia, sa demonstram ca sistemul dumneavoastra nu e impenetrabil, ca e vulnerabil si ca totusi, la un moment dat, se poate petrece si asa ceva: un lucru pe care nu l-ati conceput si nu l-ati admis niciodata” (p. 100).

De o demnitate genuina, verificata si confirmata prin experiente halucinante, in momentul eliberarii, fostul detinut refuza sa semneze o declaratie care-i stirbeste dreptul fundamental de a vorbi liber despre ororile sistemului, experimentate pe propria piele, preferand sa se intoarca in colonie, la munca silnica.

Situandu-se intr-o zona superioara a spiritului si a moralitatii si simtindu-se solidar cu o generatie care a pierdut enorm in planul existentei concrete, raportate la aspiratii umane legitime, Miltiade Ionescu transmite un mesaj acestei noi generatii, nascute in libertate: „Nu vrem sa umezim ochii, nu vrem sa smulgem compasiuni, nici sa devenim negutatori de orori. Noi, cei care am fost acolo, nu vrem nimic. […] Dorim numai sa ne considerati ca martori. Asta e tot: marturia. Sa ne considerati ca martori pentru ca apartinem unei categorii care a suferit si va suferi de fascinatia adevarului si crede in unicitatea lui si forta lui tamaduitoare. In special asta. Forta tamaduitoare a adevarului. Și cu asta gata” (coperta a IV-a).

Marturia de fata se asaza concentric fata de atatea alte marturii din inchisoarea comunista, pentru a constitui tabloul grotesc al universului concentrationar, cu toate gros-planurile sale, dar si cu toate detaliile care l-au construit si pe care, ca beneficiari ai unei lumi post-totalitarism avem macar datoria morala sa-l privim. Sa nu putem spune ca nu am stiut. Și sa nu ne miram de modul in care suntem astazi. Comunismul ne priveste si ne atinge, fiind „cel mai vast capitol de patologie sociala inregistrat de istorie, fundamentat pe o imensa frauda. Patologie premeditata, minutios construita, instalata sistematic si progresiv, evoluand catre alienarea generala ce dainuie si dupa pretinsa disparitie a sistemului” (p. 180).

Sursa: www.uniuneascriitorilorarad.ro