DESCRIERE
„Sa traiasca partizanii pana vin americanii”. Povestiri din munti, din inchisoare si din libertate, Aristina Pop Saileanu - editura Fundatia Academia Civica
Dincolo de datele de psihologie, Aristina Pop este un martor si un marturisitor de exceptie. Relatarea ei este simpla, clara si luminoasa [marturiile Aristinei Pop Saileanu au aparut in volumul „Sa traiasca partizanii pana vin americanii”publicat, in 2008, de Fundația Academia Civica - n. RL]. Numeroasele personaje alaturi de care traieste - in munti, in inchisori si in viata privata de dupa detentie - sunt creionate printr-o simpla trasatura, prin descrierea unui gest, a unei date biografice, de obicei cea mai favorabila. O bunatate care nu duce la un idilism ieftin, ci la o plutire existentiala pe deasupra necazurilor lumii, la un fel de „sfintenie” a starii de jertfa si suferinta.
Sub aspect documentar, marturiile sale dau un ordin de marime neasteptat de ridicat numarului celor ce au opus rezistenta comunismului, ca si celor ce au umplut inchisorile. Prin orizontul inerent ingust al adapostului din munti sau al inchisorii se perinda zeci si sute de personaje, in spatele carora se aliniaza alte mii si mii, multimi de oameni demni de incredere, care sufera in tacere si ar putea sa te ajute. Mult mai multi atunci, in teroare, decat astazi, in libertate.
Coincidentele si surprizele sunt uimitoare. Se intampla uneori ca in aceeasi inchisoare sa fie tinuti captivi mai multi membri ai aceleiasi familii, fara ca unul sa stie de altul. O detinuta isi vede sora stalcita in batai de Securitate fara s-o mai poata recunoaste din cauza ranilor. Un tata octogenar este condamnat la douazeci de ani munca silnica pentru ca nu si-a denuntat fiul, parasutat de americani. Intr-o aceeasi inchisoare, detinutii vin, pleaca si revin dupa ani si ani de zile, ca intr-un carusel al terorii. Si, in sfarsit, la sosirea acasa din detentie, „matusica Aristina” este recunoscuta intai nu de rudele varstnice, ci de o nepoata de 12 ani care se nascuse in timpul absentei ei si o stia doar din povestile altora.
Se intampla, de asemenea, lucruri de necrezut: la un moment dat, intr-o casa – cu podul oferit ca adapost partizanilor – se tine o sedinta de partid la sfarsitul careia, stropit cu horinca, cei ascunsi ii aud pe proaspetii comunisti cantand refrenul pe care l-am folosit ca titlu al unei cartii: „Sa traiasca partizanii/Pana vin americanii”. Oportunism? cinism? speranta desarta? Pentru tara cu puscariile ticsite de detinuti politici visul american era un panaceu universal, dar si o iluzie.
Sunt amanunte care, fie si aleatoriu, vorbesc despre dimensiunile si nuantele infricosatoare, in spatiu si in timp, ale sistemului concentrationar.
Sursa: www.romanialibera.ro
