Roxana DUMITRACHE | Papa Nicolau si alte povestiri foarte, foarte scurte

DESCRIERE

Roxana DUMITRACHE    |    Papa Nicolau si alte povestiri foarte, foarte scurte

POLIROM, 2019

Extras din primul capitol – Aici nu mai sunt dragoni

Castigatoarea Concursului de debut al Editurii Polirom – 2019

||||

Dedicatie:

Bunicilor mei, celor de aici si celor de acolo

Tuturor bunicilor, de aici sau de acolo

Extras din primul capitol – Aici nu mai sunt dragoni

In timp ce trupurile copiilor sirieni erau culese de pe plaja celei mai bune dintre lumile posibile, iar Papa Francisc anunta ca iadul nu exista, Simona culegea resturile de biscuit naufragiate in ceasca ei de chai latte. Intelegea deja ca se automanevreaza spre o tristete noua, care nu avea nume, dar care semana cu luna in crestere.  O bantuia iar senzatia ca dincolo de peretii alb-untosi, de culoarea rochiilor de mireasa din colectia toamna-iarna sau a friscai cu ambitii de creme Chantilly, deci a tot ceea ce i se parea mai dezagreabil atunci, se intampla viata cu speciile ei cunoscute si necunoscute de zgomote, mirosuri, senzatii, bucurii, nevroze, divorturi, separari, ragasiri, cancere, spaime, razboaie hibride si paci incontinente, provizorate de tot felul, cicluri electorale si cicluri menstruale, morti si aplauze, insomnii si visuri erotice. Viata cu moartea ei.

Uitase cand a fost ultima oara fericita sau cand a ras ultima data cu gingiile le vedere, ras pe care Paul il gasea „fermecator de cabalin”. Ea detesta oricum si caii, si propriile gingii. Era ciudat ca se gandise tocmai la Paul acum, idiotul de Paul, Paul Inteleptul, Paul cel Las, Paul Intaiul (sau poate Paul Dezvirginatorul?). Paul, barbatul pe care il iubise intr-o alta viata, cand totul era mai simplu iar tristetea nu era in crestere.

Simona se apropie de ferestrele largi, rasfirandu-si degetele pe sticla, cum vazuse ea in scena erotica din Titanic. Implinea 15 ani cand capodopera-catastrofa a lui James Cameron lovise box-office-ul si isi amintea limpede cum l-a vazut, flancata de parintii ei, la cinematograful din orasul mediu de provincie. Mama ei purta atunci un pulover de casmir de culoarea somonului si mirosea aproximativ a vreun Yves Saint Laurent cumparat de pe strada, de la un individ oaches si insistent care dosise toata istoria recenta a parfumurilor intr-o punga de Flanco. In stanga, umarul ei atingea camasa cu maneca scurta a tatatlui ei mirosind a Old Spice, tutun, transpiratie de tata si, daca aveai un nas foarte fin, puteai simti chiar si o nota de Yves Saint Laurent feminin. De data asta, ales cu greu din parfumerie, impachetat cu migala in hartie rosie satinata si oferit cu emotii de liceean Alinei. Statuse trei ore in parfumerie sa-l aleaga, cu o rabdare de jucator de golf. Sau de barbat ghiftuit de viata conjugala, indragostit stupid de colega care ii intocmea fluturasii de salariu.