Epitropul de Anthony TROLLOPE
- Cod produs:CT_09871
- Autor: Anthony TROLLOPE
- Editura: Contra-Mundum
-
35,00 lei
DESCRIERE
Anthony TROLLOPE
Epitropul
Editura Contra Mundum, Bucuresti – 2022
Traducere din limba engleza si note de Constantin MANEA
Prefata de Ninel GANEA
Pret – 37,00 Lei
Extras/ Prefata
Pe langa bunastarea sugerata de Grantley, batranii se bucurau, in primul rand, de atentia devotata si prietenia sincera a lui Septimus Harding, iar pentru cativa dintre ei acest lucru conta mai mult decat orice beneficii pecuniare. Epitropul adaugase cativa bani din propriul buzunar la ceea ce primea lunar fiecare batran si, chiar daca suma nu era extraordinara, gestul era simptomatic pentru firea blanda a epitropului.
Toata aceasta armonie a senectutii este periclitata si, in cele din urma, pulverizata de eforturile lui John Bold, care dorea sa indrepte situatia astfel incat batranii sa primeasca mai multi bani, iar domnul Harding mai putin. Adica, urmarea realizarea unei egalitati financiare cvasimatematice, singura care ar putea sa satisfaca exigentele unei dreptati cu rigla. [...]
Fara sa aiba adancimea celorlalte personaje din roman, John Bold ramane foarte interesant prin aceste nuante pronuntate de iacobinism, vag temperate de o natura in fond buna, insa indragostit excesiv de propria virtute. Scriitorul ne infatiseaza astfel, realist si convingator, o figura decisiva a modernitatii: idealistul sincer care, in goana dupa abstractii iluzorii, distruge (in)constient persoane, submineaza comunitati cu traditie si le inrautateste situatia chiar si celor pe care incearca sa-i ajute.
Personajul lui Trollope gandeste in categorii si concepte desprinse din panoplia iluminismului radical. Pentru el nu exista, decat tarziu, persoane umane concrete, ci doar nedreptati sociale care trebuie eliminate si grupuri sociale prejudiciate.