Epictet | Discurs viu - Diatribe, Cartea I

DESCRIERE

Epictet    |    Discurs viu - Diatribe, Cartea I

Editura Seneca Lucius Annaeus, 2018

Traducere din limba greaca veche de Andreea Stefan

Imagine coperta si ilustratii de Anastasia Dumitrescu

||||

Extras din Diatribe (p. 6):

Diatribe

Diatriba este un discurs viu al autorului, care si-l intrerupe in mod constant cu intrebari si raspunsuri, este un dialog al moralistului cu sine insusi.

Intotdeauna, diatriba a fost o improvizatie nascuta in circumstante concrete in fata unui public concret. Convesatia directa cu ascultatorii, schimbul de replici, ofensele personale si certurile faceau parte integranta dintr-o diatriba.  

Oratorul Hermogenes (secolul al II-lea d.Hr.) o definea astfel: „O scurta expunere etico-morala cu rolul de a trezi in ascultator sentimentele de care este animat oratorul.”

Extras de la p. 8:

Arrian* il saluta pe Lucius Gellius

*) Lucius Flavius Arrianus, sau Arrian din Nicomedia (cca. 95-145 d.Hr.) a fost un inalt functionar roman si un carturar de limba greaca cunoscut astazi in principal ca autorul celei mai importante istorii a lui Alexandru cel Mare (Anabasis Alexandri). Discipol in tinerete al lui Epictet, Arrian a consemnat in scris o parte dintre prelegerile maestrului sau. Aceste prelegeri sunt cunoscute sub numele de Diatribe si fac obiectul traducerii de fata.

Extras de la p. 11

Caci ce este acel altceva care spune ca aurul este frumos? Deoarece aurul insusi nu o spune. In mod clar este facultatea care se foloseste de reprezentari. (5)

Ce altceva poate sa emita judecati despre muzica, gramatica si celelalte stiinte, sa le cunoasca utilizarile si sa aleaga momentul potrivit desfasurarii lor? Nimic altceva. (6)

Asadar, dupa cum era potrivit, zeii au facut sa depinda de noi un singur lucru, cel mai important si stapan peste toate celelalte, corecta utilizare a reprezentarilor. Celelalte nu tin de noi. (7)

Oare de ce, pentru ca nu au vrut? Eu mai degraba cred ca, daca ar fi putut ni le-ar fi incredintat si pe celelalte, dar nu au putut in niciun fel. (8) Traind  pe pamant si fiind legati de un astfel de corp si de o astfel de lume, cum era posibil sa nu ne impiedicam de cele exterioare? (9)

Asadar, ce spune Zeus?

„Epictete, daca se putea, si corp’sorul, si mica ta proprietate, le-as fi facut libere si fara sa depinda de nimic. (10) Iar acum sa nu uiti, acesta nu este al tau, (11) ci doar lut modelat cu iscusinta. Intrucat acest lucru nu mi-a stat in putere, ti-am dat o parte din al nostru, acea capacitate de a pofti si de a respinge, de a aspira si de a evita, pe scurt, capacitatea de utilizare a reprezentarilor. Iar daca-i acorzi atentia cuvenita si o consideri tot ce ai, nu vei suferi, nu vei ocari pe nimeni si nici nu vei lingusi pe nimeni. (12)