DESCRIERE
G.A. HENTY
Sub domnia terorii. Aventurile unui tanar din Westminster
Editura Contra Mundum, 2023
Traducere in limba romana de Cristina MIRON
Ilustratiile sunt realizate de Luiza COMANESCU
Extras/ Prefata
Dragii mei,
De data aceasta e nevoie de doar cateva cuvinte, caci povestea vorbeste de la sine. Scopul meu a fost mai degraba sa va spun o poveste interesanta decat sa va transmit niste cunostinte istorice, deoarece faptele din perioada cumplita in care „Teroarea” a domnit in Franta sunt cunoscute de toti tinerii educati. Trebuie doar sa mentionez ca aluziile istorice care sunt necesare pentru desfasurarea povestii sunt corecte, cu exceptia faptului ca Noyadele de la Nantes* au avut loc intr-o perioada ceva mai tarzie decat cea care le este atribuita aici.
Cu stima,
G.A. HENTY
*) Executii in masa prin inecare (de la fr. noyer – a ineca) practicate in perioada 1793-1794, cunoscuta drept Teroarea, cea mai violenta epoca a Revolutiei Franceze. In timpul Noyadelor de la Nantes au fost inecate in Loara circa 4.000 de persoane suspectate ca nu sustin cauza revolutiei.
Extras/ Capitolul 1 – O calatorie in Franta
„Nu stiu ce sa spun, draga mea.”
„De ce, James? Doar nu-ti trece prin cap sa-l lasi sa plece!”
„Pai nu stiu. adevarul e ca ma tot gandesc la asta, dar inca n-am luat o hotarare. Sunt avantaje si dezavantaje.”
„Aoleu, dar e un drum atat de lung de parcurs... Si apoi, sa traiesti printre francezii aceia care au comis fapte atat de ingrozitoare, au atacat Bastilia si, dupa cum te-am auzit chiar pe tine povestind, au adoptat tot felul de legi revolutionare si si-au tratat regele si regina aproape ca pe niste prizonieri la Paris!”