Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Jorge Luis BORGES | Texte captive

0 opinii / Scrie o opinie
  • 59,95 lei

ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Jorge Luis BORGES  |  Texte captive

POLIROM, 2010

Editie ingrijita si texte introductive de Andrei IONESCU

Traduceri de Irina DOGARU, Tudora SANDRU-MEHEDINTI si Andrei IONESCU

||||

Extras

In germana, cuvantul luna este masculin. Astfel, Nietzsche a putut spune ca luna este un calugar care priveste cu invidie pamantul sau o pisica (in germana Katze) pasind pe covoare de stele. Si genurile gramaticale au influenta in poezie. A spune luna sau „oglinda a timpului” sunt doua fenomene estetice, numai ca a doua exprimare este o opera de gradul al doilea, pentru ca „oglinda timpului” este alcatuita din doua unitati si luna ne exprima, poate chiar mai eficient, cuvantul, conceptul de luna. Fiecare cuvant este o creatie poetica.

Se presupune ca proza este mai aproape de realitate decat poezia. Consider ca este o eroare. Exista o idee atribuita povestitorului Horacio Quiroga, care spune ca, daca un vant rece bate dinspre rau, trebuie scris pur si simplu: un vant rece bate dinspre rau. Daca Quiroga a spus asa ceva, pare sa fi uitat ca aceasta constructie este la fel de departe de realitate precum vantul rece care bate dinspre rau. Ce perceptie avem? Simtim vazduhul care se misca, il numim vant; simtim ca vantul acesta vine dintr-o anumita directia, dinspre rau. Si din toate acestea alcatuim ceva atat de complex ca un poem de Gongora sau un aforism de Joyce. Sa revenim la propozitia „vantul care bate dinspre rau”. Sa cream un subiect: vantul, un predicat: bate intr-o circumstanta reala: dinspre rau. Toate acestea sunt departe de reallitate; realitatea este ceva mai simpla. Aceasta propozitie aparent prozaica, deliberat prozaica si obisnuita aleasa de Quiroga este o propozitie complicata, o structura.

Sa luam faimosul vers al lui Carducci, „linistea verde a campului”. Putem sa credem ca e vorba de o gresala, ca poetul a schimbat locul epitetului: trebuia sa fi scris „linistea verzilor campuri”. Cu viclenie sau in chip retoric l-a schimbat si a pus linistea verde a campurilor. Sa ne referim la perceptia realitatii. Care e perceptia noastra? Simtim mai multe lucruri in acelasi timp. (Cuvantul lucru este prea substantial, poate.) Simtim campul, necuprinsa prezenta a campului, simtim culoarea verde si linistea. Insusi faptul ca exista un cuvant pentru liniste este o creatie estetica. Pentru ca linistea se aplica la oameni, un om care este linistit, sau la lucruri, un clopot care nu bate. A aplica „linistea” imprejurarii ca nu se aude zgomot pe camp este in sine o operatiune estetica, fara indoiala indrazneata pe vremea aceea. Cand Carducci spune „linistea verde a campurilor” exprima ceva la fel de aproape si de departe de realitatea nemijlocita ca si cand ar spune „linistea verzilor campuri”.

Avem alt exemplu renumit de hipalaga, acel neasemuit vers al lui Vergiliu Ibant obscurisola sub nocte umbram, „mergeau ascunsi de umbra in noaptea solitara”. Sa lasam acest per umbram care intregeste versul si sa ne referim la „mergeau ascunsi [Enea si Sibila] in noaptea solitara” („solitara” are mai multa forta in limba latina pentru ca apare inainte de cuvantul sub). Am putea crede ca s-a schimbat ordinea cuvintelor, deoarece firesc ar fi fost sa spuna „mergeau solitari in ascunsa noapte”. Sa incercam totusi sa recompunem aceasta imagine, sa ne gandim la Enea si la Sibila si vom vedea ca este la fel de aproape de imaginea noastra sa spunem „mergeau ascunsi in noaptea solitara” si „mergeau solitari in ascunsa noapte”.

Limbajul este o creatie estetica. Cred ca nu exista nici o indoiala in aceasta privinta, si o marturie in acest sens este faptul ca, atunci cand studiem o limba, cand suntem obligati sa vedem cuvintele de aproape, le simtim ca fiind frumoase sau nu. Studiind o limba, vezi cuvintele cu lupa, consideri ca un cauvant e urat, altul e frumos, altul e greoi. Nu la fel se intampla cu limba materna, unde cuvintele nu ne par a fi izolate de discurs.

Poezia, spune Croce, este expresiva daca un vers este expresiv, daca fiecare dintre partile ce alcatuiesc versul, fiecare cuvant, este expresiva in sine. Veti spune ca e ceva arhicunoscut, ceva stiut de toata lumea. Dar nu sunt sigur ca o stim; cred ca o simtim ca pe ceva stiut pentru ca este cert. Fapt e ca poezia nu e totuna cartile din biblioteca, nu e totuna cu cartile din cabinetul magic al lui Emerson.

Poezia este intalnirea cititorului cu cartea, descoperirea cartii. Exista alta experienta estetica, si anume momentul, de asemenea, foarte ciudat, cand poetul concepe opera, cand descopera treptat sau inventeaza opera. Dupa cum se stie, in latina cuvintele „a inventa” si „a descoperi” sunt sinonime. Toate acestea sunt in acord cu doctrina platonica, atunci cand sustine ca a inventa, a descoperi inseamna a-ti aduce aminte. Francis Bacon adauga ca, daca a invata inseamna a-ti aminti, a ignora inseamna a sti sa uiti; deci totul exista, ne ramane doar sa-l vedem.

Cand scriu ceva, am senzatia ca acest ceva este preexistent. Plec de la un concept general; stiu mai mult sau mai putin inceputul si sfarsitul si apoi descopar partile din mijloc; nu am insa senzatia ca le inventez, nu am senzatia ca ar depinde de bunul meu plac; lucrurile sunt asa. Sunt asa, dar sunt ascunse, si datoria mea de poet este sa le gasesc.

Bradley  a spus ca unul dintre efectele poeziei trebuie sa fie acela de a ne da impresia ca nu descoperim ceva nou, ci ca ne amintim ceva uitat. Cand citim un poem frumos, ne spunem ca si noi l-am fi putut scrie; ca acest poem preexista in noi. Aceasta ne duce la definitia platonica a poeziei: acest lucru usor, inaripat si sacru. Ca definitie este vulnerabila, caci acest lucru usor, inaripat si sacru ar putea fi muzica (numai ca poezia este o forma de muzica). Platon a facut ceva mult mai bun decat sa defineasca poezia: ne-a dat un exemplu de poezie. Putem ajunge la ideea ca poezia este experienta estetica: ceva ca un fel de revolutie in explicarea poeziei.

SPECIFICATII

Traducere Editie ingrijita si texte introductive de Andrei IONESCU Traduceri de Irina DOGARU, Tudora SANDRU-MEHEDINTI si Andrei IONESCU
An aparitie 2010