Satul neamtului sau Jurnalul fratilor Schiller

DESCRIERE

BOUALEM SANSAL  |   Satul neamtului sau Jurnalul fratilor Schiller

Humanitas Fiction, 2018

Colectia Raftul Denisei – Colectie coordonata de Denisa Comanescu

Traducere din franceza si note de BOGDAN GHIU si MADALINA GHIU

Marele premiu (RTL –LIRE) pentru roman al Societatii Oamenilor de Litere din Franta

||||

Extras din pagina cu care debuteaza romanul

Ii multumesc cu deosebita afectiune doamnei Dominique G.H., profesoara la liceul A.M., care a avut amabilitatea de a-mi rescrie cartea intr-o franceza corecta. A facut o treba atat de buna, incat aproape ca nu mi-am recunoscut textul. Mi-a fost greu sa-l citesc. A facut-o in amintirea lui Rachel, pe care l-a avut elev. “Cel mai bun elev”, a tinut ea sa sublinieze.

In unele cazuri, i-am urmat sfatul, am schimbat nume si am eliminat comentarii. In altele, am pastrat propria mea redactare, este important pentru mine. Dansa spune ca exista anumite paralelisme periculoase care ar putea sa-mi pricinuiasca necazuri. Nu-mi pasa, am spus ce aveam de spus, punct, si semnez:

Malrich Schiller.

Extras din primul capitol – Jurnalul lui Malrich – Octombrie 1996

Au trecut sase luni de la moartea lui Rachel. Avea treizeci si trei de ani. Intr-o zi, cu doi ani in urma, ceva s-a rupt in mintea lui si a inceput sa alerge intre Franta, Algeria, Germania, Austria, Polonia, Turcia, Egipt. Intre doua calatorii, citea, rumega in coltul sau, scria, delira. Si-a pierdut sanatatea. Apoi locul de munca. Apoi mintile. Ophelie l-a parasit. Intr-o noapte s-a sinucis. Se intampla pe 24 aprilie anul acesta, 1996, in jurul orei 23.

Nu stiam nimic despre problemele lui. Eram tanar, aveam saptesprezece ani cand  ceva s-a rupt in mintea lui, o apucasem pe-un drum gresit. Pe Rachel il vedeam foarte rar, il evitam, imi tinea neincetat predici. Imi pare rau s-o spun, este fratele meu, dar sa fii atat de bun cetatean te-apuca groaza. El avea viata lui, eu o aveam pe-a mea. Era ceva sef intr-o mare firma americana, avea gagica lui, casa lui, masina lui, cartea lui de credit, totul era calculat la secunda, in vreme ce eu ma speteam 24/ 24 cu toti sinistratii din cartier. E clasificat ZUS-1, zona urbana sensibila de categoria intai (imigranti, saracie, somaj, insecuritate, droguri – nn LB). la nesfarsit iesi dintr-o nenorocire si intri in alta. Intr-o dimineata, Ophelie ne-a telefonat si ne-a anuntat drama. Trecuse pe-acasa gandindu-se ca o sa mai afle vesti despre fostul ei. Presimteam eu ceva, a zis ea. Am sarit pe motoreta lui Momo, baiatul macelarului halal, si-am demarat in tromba. Era lume adunata in fata casei, politie, salvarea, vecini, curiosi. Rachel se afla in garaj, pe jos, rezemat de perete, cu picioarele intinse, cu barbia in piept si cu gura deschisa. Parea ca doarme. Avea fata plina de funingine. Zacuse toata noaptea in gazele de esapament ale propriei masini. Purta o pijama ciudata, o pijama in dungi pe care nu i-o stiam, si era ras in cap ca la ocna, chilug. Ce ciudat arata! Am privit totul fara sa scot o vorba. Inca nu realizam. Medicul m-a intrebat: Este fratele tau? Am zis: Da. M-a intrebat: Numai atat iti sa spui? Am ridicat din umeri si m-am dus in salon. [...]

Dupa inmormantare, Ophelie a plecat in Canada, la verisoara ei Cathy, care era maritata cu un vanator si comerciant de blanuri plin de parale. Mi-a lasat casa in grija spunand: Om vedea dupa aia. Cand am intrebat-o de ce s-a sinucis Rachel, mi-a raspuns: Nu stiu, nu mi-a spus niciodata nimic. Am crezut-o, mi-am data seama dupa cum tremura ca habar n-avea. Rachel nu sounea niciodata nimic nimanui.

M-am trezit singur in casa, cu moralul la pamant. Mi-era ciuda ca nu fusesem prezent atunci cand Rachel cazuse in depresie. O luna intreaga m-am invartit in cerc. Mi-era rau, nu reuseam nici macar sa plang. Raymond, Momo si ceilalti tovarasi imi tineau companie. Treceau seara si vorbeam in soapta golind cutii de bere. Vegheam ca niste bufnite. Atunci am inceput sa muncesc in garajul tatalui lui Raymond, domnul Vincent. Se cheama Paradisul masinilor. Eram platit ca ucenic, plus bacsisurile. Innebuneam sa stau singur. Munca e buna, te ajuta sa uiti.