Istoria lecturii de Alberto MANGUEL
- Cod produs:CT_4950
- Autor: Alberto Manguel
- Editura: Nemira
-
69,99 lei
DESCRIERE
Alberto MANGUEL
Istoria lecturii
NEMIRA/ ORION, 2022
Editia a II-a revizuita si adaugita
Traducere din limba engleza de Alexandru VLAD
Extras/ Lectura interzisa
In 1660, Carol al II-lea al Angliei, fiul regelui care consultase, cu atata lipsa de noroc, oracolul lui Virgiliu, cunoscut supusilor sai drept Monarhul Vesel pentru ca-i placeau petrecerile si ii era sila de orice munca, a emis un decret conform caruia Consiliul PlantatiilorStraine trebuia sa-i educe dupa preceptele crestine pe bastinasii, servitorii si sclavii din coloniile britanice. Samuel Johnson, care, din perspectiva avantajoasa a secolului ce avea sa vina, l-a admirat pe rege, a spus ca „acesta are meritul de a se fi straduit sa faca ceea ce a crezut ca e bine pentru salvarea sufletelor supusilor sai pana cand a pierdut un mare imperiu”. Istoricul Macaulay, care, de la o distanta de doua secole, nu-l admira, sustinea ca pentru Carol „iubirea pentru Dumnezeu, iubirea pentru tara, iubirea pentru familie, iubirea pentru prieteni erau cuvinte de acelasi soi, sinonime delicate si convenabile pentru iubirea de sine”.
Nu e clar de ce a emis Carol acel decret in primul an al domniei sale, numai daca nu cumva si l-a imaginat ca pe o modalitate de a pune noi baze pentru toleranta religioasa, careia Parlamentul i s-a opus. Carol, care in pofida tendintelor sale pro-catolicism s-a declarat loial credintei protestante, a crezut (in masura in care putea crede ceva) ca, dupa cum gandise Luther, salvarea sufletului depindea de capacitatea fiecarui individ de a citi singur cuvantul lui Dumnezeu. Dar proprietarii de sclavi britanici nu erau convinsi. Le era teama chiar si de ideea „unei populatii negre stiutoare de carte”, care ar fi putut gasi in carti periculoase idei revolutionare.