Restaurare de Malvine MOCENCO
- Cod produs:SC_00342
- Editura: Eikon
-
250,00 lei
DESCRIERE
Malvine MOCENCO
Restaurare
Editura Eikon, Bucuresti – 2020
Pret 250,00 Lei
Extras/ Prof. univ. dr. Ioan OPRIS/ p.9
Revin si adaug la cele scrise in urma cu cinci ani de la ultima expozitie de anvegura facuta de Malvine Mocenco. In acest timp restauratoarea si-a sporit cu mult talentul! Lucrarile sale au fost, partial, evaluate in expozitii de raportare anuala, iar unele au fost premiate de juriile Salonului National de Restaurare.
In linistea atelierului, modesta maestra de la Golesti se regaseste pe sine si se implineste ca artist generos. Prin suma cunostintelor tehnice – adunate in timp – arata meditatii profunde la vederea operei unui zugrav sau iconar, uneori anonim, inainte de a hotari etapele restaurarii operei de arta. Ca fiecare dintre restauratorii de vocatie, se uita pe sine, retraind, prin stiinta si talentul sau, demersul artistic al celui dinaintea sa. Cauta sa-i „citeasca” acestuia vointa si putinta creatiei, taria credintei in intruchipare, sfintenia cuprinsa in opera.
Malvine Mocenco apartine unei familii distinse de creatori. Una aparte si restransa numeric, cuprinzandu-i doar pe cei alesi. Nu sunt multi cei pe care-i cunosc cu darul si cu harul sau!
Icoanele – acestea dominandu-i munca – restaurate in ultimii cinci ani (peste 50!), toate pe lemn, au fost lucrate – poate mai bine spus, facute spre rugaciune si tamaduire. Cati oare vor fi gasit liniste si speranta, rugandu-se la ele?
