Prin ochii sotiei. O biografie subiectiva a lui Mihail Manoilescu

DESCRIERE

Elena Manoilescu  |  Prin ochii sotiei. O biografie subiectiva a lui Mihail Manoilescu. 

Editura Spandugino, 2018. 

Extras din Cuvantul catre cititori

Amintirile despre sotul meu, caruia, in cursul lucrarii ce urmeaza, ii voi spune pe scurt Mihai, nu apartin numai familiei lui, mie sau copiilor mei. Ele sunt un bun al patriei lui, de aceea trebuie cunoscute de toata intelectualitatea romaneasca.

Lasand la o parte viata lui de martir, daca ar fi numai activitatea stiintifica, tradusa dintr-un numar insemnat de limbi, activitatea lui in calitate de conferentiar in tara si in strainatate, precum si activitatea lui politica, orice Roman care se respecta ar trebui sa-i cunoasca viata si opera.

Extras de la p. 575

La 10 mai, si apoi la 8 iunie, in doua serii, doua grupuri de ingineri germani au vizitat Romania. Erau reprezentantii  marii federatii a Inginerilor germani, “Verein Deutscher Ingenieure” – VDI, al carei presedinte era celebrul inginer dr. Toth, autorul proiectelor autostrazilor moderne si  organizatorul liniei Siegfried. Vizita era condusa de Directorul Federatiei, inginerul Staehel. Asociatia Generala a Inginerilor Romani – AGIR – le-a facut un frumos program, cu vizite in regiunea petrolifera si in alte regiuni care prezentau interes. Cu aceasta ocazie, Mihai, in calitatea sa de Presedinte al AGIR-ului, a dat la noi acasa o receptie mare, la care au luat parte numai barbati: inginerii germani, ministrul Germaniei, cu toata legatia, si cateva personalitati din lumea tehnica romaneasca. A fost aceasta ultima mare receptie data la noi, in casa din Mussolini.

Dar pentru ca toata Europa sa nu-si piarda antrenamentul, Hitler i-a mai trantit, in primavara aceea, un fapt implinit: ocuparea Memelului, (regiunea Klaipeda, a Lituaniei). Iar emotii, iar comentarii. Iar a plecat Valeriu la Braila. Dar acum, fiind in luna mai, era cald si frumos, si dupa putina vreme s-a dus si Ica la el, pentru cateva zile. A mers cu Mihai, caci, fiind insarcinata, n-aveam curajul sa o lasam singura. La intoarcere m-am dus eu sa o aduc si, cu aceasta ocazie, am vizitat si eu Braila si Lacul Sarat.

Pe Ica am gasit-o asa de draguta si atat de tanara! Iar Valeriu era ein schneidiger Offizier. Mai tarziu, prin staruintele lui Mihai, Valeriu a fost mutat la artileria antiaeriana a Bucurestiului, incat nu si-a mai facut concentrarile la Braila. De altfel, acea mutare a fost o inspiratie fericita, deoarece cea mai mare parte a ofiterilor regimentului “Franta”, din Braila a cazut in cursul razboiului.

La inceputul lui iunie, intr-o duminica, am facut o frumoasa excursie pe Dunare, intre Giurgiu si Oltenita, oprindu-ne si la Turtucaia. Afara de noi doi, de Ica si de Valeriu, au mai venit Jean Badarau cu sotia lui si inginerul Cotovu – fost coleg, la Scoala de Poduri, al lui Mihai – si el impreuna cu sotia. Din nou, o amintire frumoasa, de zi insorita, de peisaj romanesc insorit si senin. Nu stiam atunci ca aceste escapade vor ramane in amintirea noastra ca niste pete de lumina in epoca sumbra care se apropia. Nici nu ne dadeam seama cat eram de aproape de razboi. Ajunsesem sa credem ca lui Hitler orice i se trece cu vederea si ca Europa va continua sa ii inghita toate “faptele implinite”.