Jean-Claude CARRIERE | Cercul mincinosilor. Cele mai frumoase povesti filozofice din lumea intreaga

DESCRIERE

Jean-Claude CARRIERE    |    Cercul mincinosilor    Cele mai frumoase povesti filozofice din lumea intreaga

HUMANITAS, 2013, 2019

Traducere din franceza de Brandusa PRELIPCEANU si Emanoil MARCU

||||

Extras din debutul volumului – Aici este lumina

[...] Un poet sufist din vremurile de demult spunea: „Noaptea s-a sfarsit, dar povestea mea nu s-a ispravit. Cu ce este vinovata noaptea?”

Sa spui o poveste, pe langa plecarea spre alt taram, este un fel anume de a te strecura in timp si de a-l nega in aceeasi clipa. Timpul povestirii a intrat aproape fara greutate in patul stapanului de neinvins. Acesta pare sa-si piarda pentru moment orice influenta si chiar orice putere asupra noastra. Suntem inauntrul lui, in inima valului, suntem el. orice mare opera dramatica, purtandu-ne cu ea, desfiinteaza timpul – in care plictiseala, paznic neobosit, ne readuce la momentul potrivit.

Vechea masinarie a interesului dramatic are probabil o mare legatura cu aceasta afirmare implicita, pe care o repeta mereu povestitorul, a faptului ca stapaneste timpul.

L-am intrebat intr-o zi pe neurologul Oliver Sacks ce inseamna pentru el un om normal. Intrebare banala, fara prea mare importanta. Dar in calitatea sa de neurolog, Oliver Sacks avea un punct de vedere. A ezitat, apoi mi-a raspuns ca un om normal este poate acela care se dovedeste in stare sa-si istoriseasca propria poveste. Stie de unde vine (are o origine, un trecut, o memorie ordonata), stie unde se afla (are o identitate) si crede ca stie incontro se indreapta (isi face planuri, dar la capat asteapta moartea). Este, asadar, instalat in miscarea unei povesti, este o istorie si se poate povesti.

Daca legatura dintre individ si istorie se rupe, dintr-un motiv fiziologic ori mental, povestea se destrama, istoria se pierde, iar persoana este proiectata undeva in afara curgerii timpului. Nu mai stie nimic, nici cine este, nici ce are de facut. Se agata de niste aparente de viata. Individul, sub privirea medicului, este in deriva. Cu toate ca mecanismele corpului sau functioneaza, s-a ratacit pe drum, nu mai exista.

Ceea ce se poate spune despre un individ se poate spune si despre o societate? Unii asa cred. Neputinta de a se povesti, de a se identifica, de a se aseza firesc in curgerea timpului ar putea sa duca popoare intregi la disparitie, le-ar putea desparti de altele si mai ales de ele insele, in lipsa unei memorii mereu improspatate. Este ceea ce se intampla astazi cu popoarele africane si sud-americane, care sunt amenintate de primejdia tacerii.