DESCRIERE
Eranistes cersetorul
Autor: Fericitul Teodoret al Cirului
Traducere: Mircea Stefan
Editura Doxologia, 2021
Pret 45 lei
Extras pag 44-45
Eranistes: Nu se cade sa le iscodim pe cele ascunse.
Ortodoxul: Insa nici sa le ignoram cu totul pe cele evidente.
Eranistes: Mie unuia imi scapa modul in care s-a petrecut Intruparea. Insa am auzit: „Cuvantul trup S-a facut”.
Ortodoxul: Daca prin preschimbare El S-a facut trup, atunci nu a mai ramas ceea ce a fost inainte, iar acest lucru il invatam cu usurinta din multe exemple: de pilda, cand nisipul intra in contact cu focul, mai intai se lichefiaza, apoi sa intareste, transformandu-se in sticla si, odata cu transformarea, isi schimba si denumirea, fiindca nu se mai numeste nisip ci sticla.
Eranistes: Asa este.
Ortodoxul: Si fructul viei il numim strugure, insa dupa stors, nu-l mai numim strugure, ci vin.
Eranistes: Intru totul de acord.
Ortodoxul: Iar acest vin, cand devine acru, de obicei nu-l mai numim vin, ci otet.
Eranistes: Intr-adevar.
Ortodoxul: La fel si piatra pe care am rafinat-o si dizolvat-o, nu o mai numim piatra, ci var nestins sau ipsos. Putem gasi mii de exemple cu lucruri care prin alterare isi schimba numele.
Eranistes: Asa este.
Ortodoxul: Deci daca spuneti ca Dumnezeu-Cuvantul a suferit o preschimbare in trup, de ce Il mai numiti pe El Dumnezeu si nu-L numiti trup? […]
Eranistes: De multe ori am spus ca nu S-a facut trup prin preschimbare, ci, ramanand ceea ce a fost, S-a facut ceea ce nu era.