DESCRIERE
Sfantul Ioan Gura de Aur- Predici la sarbatori imparatesti si cuvantari de lauda la sfinti
Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane – Bucuresti, 2006
Carte tiparita cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Traducere din limba greaca veche si note de Preotul profesor Dumitru FECIORU
Extras/ p. 94
„Ai vazut ca Crucea este semn al Imparatiei? Vrei sa vezi asta si in alt chip? N-a lasat-o pe pamant, ci a luat-o cu El si a urcat-o la cer.”
„De unde stim asta?”
„De acolo ca are sa vina cu ea la a doua si slavita Lui venire.
Dar sa vedem cum vine Hristos cu Crucea. Trebuie sa aducem dovada.
Domnul a spus: „De vor spune: <<Iata in camari este Hristos, iata in pustie, sa nu va duceti>>”. Aceste cuvinte le-a spus despre a doua si slavita Lui venire, despre hristosii cei mincinosi, despre profetii cei mincinosi si despre antihrist, ca sa nu fie cineva inselat de acela si sa cada. Pentru ca inainte de Hristos va veni antihrist si pentru ca nu cumva, cautand pe Pastor, sa cazi in gura lupului, de aceea iti spune semnele venirii Pastorului. A dat acest semn ca sa nu socotesti ca si a doua Lui venire va fi pe nestiute, pentru ca venirea cea dintai a fost asa. Si pe buna dreptate a fost pe nestiute venirea Lui cea dintai, pentru ca a venit sa caute pe cel pierdut. Dar a doua Lui venire nu va fi asa.”
„Dar spune-mi cum.”
„<<Dupa cum fulgerul iese de la rasarit si se arata pana la apus, tot asa va fi si venirea Fiului Omului>>. Vor vedea toti deodata venirea Lui. Nimeni nu va trebui sa intrebe: Unde este Hristos? Aici? Acolo?”