DESCRIERE
Profetul ortodoxiei romeice. Teologia Parintelui Ioannis Romanides, de Andrew J. sopko - Editura Renasterea
Volumul „Profetul Ortodoxiei romeice. Teologia parintelui Ioannis Romanides” de Andrew J. sopko a aparut la Editura Renasterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, in colecţia “Mari teologi ai secolului XX” coordonata de pr. Catalin Palimaru
Volumul „Profetul Ortodoxiei romeice. Teologia parintelui Ioannis Romanides” de Andrew J. sopko a fost tradus din limba engleza de Paul Cenuse si conţine un studiu introductiv semnat de pr. Grigore Dinu Mos. Temele principale care structureaza volumul sunt: „Tradiţia ortodoxa si captivitatea ei”, „O dezbatere despre Dumnezeu”, „Antropologia teocentrica”, „Unitatea Vechiului si a Noului Testament”, „Ortodoxia romeica”, „inspre viitor”, „Romanides si teologia ortodoxa contemporana”, „Bibliografie a lucrarilor parintelui Ioannis sava Romanides”.
in studiul introductiv intitulat „Parintele Ioannis Romanides, reprezentant de seama al renasterii neopatristice din secolul al XX-lea”, pr. Grigore Dinu Mos prezinta contextul istoric si cultural al Greciei din secolele XIX-XX, pe fondul caruia a aparut opera parintelui Ioannis Romanides.
Dupa eliberarea de sub dominatia otomana in 1821-1829, „Grecia moderna a cunoscut un fenomen de occidentalizare fortata si de recuperare artificiala a elenismului clasic pre-bizantin (…) Devenind autocefala, Biserica Greciei s-a desprins de legatura ei traditionala cu Patriarhia ecumenica, iar regele Greciei, Otto de Bavaria a promovat o politica anti-monahala agresiva, desfiintand 425 de manastiri din cele 500 existente in sudul si centrul Greciei. in 1837 a fost infiintata si organizata dupa model german Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, in care teologia ortodoxa era predata fara un control al Bisericii, de catre profesori laici cu studii in Occident”, fapt care a creat „o fractura de proportii intre teologia <moderna> a noii Grecii si traditia duhovniceasca liturgica, mistica si ascetica a sfintilor Parinti”, arata autorul studiului introductiv. Fata de acest proces de instrainare a teologiei si vietii ortodoxe, dupa cum arata pr. Grigore Dinu Mos, au aparut reacţii care au promovat spiritualitatea monahala athonita. in 1952 s-a infiinţat Facultatea de Teologie de la Tesalonic, aflata sub jurisdictia Patriarhiei ecumenice, si apropiata spiritual de sfantul Munte.
O reactie „de o importanta cruciala impotriva scolasticismului si pietismului din Grecia” a avut-o Comunitatea sfantului Munte, in 1975, determinata de studiul „Misticism-apofatism, teologie catafatica” din 1972-1973, al profesorului Panagiotis Trembelas de la Facultatea de Teologie din Atena. in acest studiu, „Trembelas acuza la Dionisie Areopagitul un presupus intelectualism apofatic extrem de sorginte neoplatonica, iar la sfantul simeon Noul Teolog crede ca identifica un sentimentalismul mistic de influenta mesaliana”. De asemenea, experientele mistice ale sfantului simeon Noul Teolog sau caracterul real al distinctiei palamite dintre fiinta divina si energiile necreate sunt puse sub semnul intrebarii. Pentru ca argumentarea lui Trembelas exprima modul de gandire intalnit in mediul academic din Atena, comunitatea sfantului Munte a emis un „tomos aghioritic” considerat ca fiind „de o importanta capitala pentru orientarea teologiei ortodoxe contemporane”, una dintre ideile susţinute aici fiind aceea ca „Parintii Bisericii nu pot fi intelesi cu ajutorul logicii si limbajului teologilor apuseni si a experientelor lor pietiste”, dupa cum arata pr. Grigore Dinu Mos in studiul introductiv.
Renasterea neopatristica a teologiei grecesti
in acest context, „o contributie decisiva la renasterea neopatristica a teologiei grecesti din secolul al XX-lea a avut teologul grec cu studii in statele Unite ale Americii, Ioannis Romanides, cel mai inzestrat elev al parintelui George Florovsky, care a receptat in mod exemplar mesajul acestuia de reintoarcere a teologiei academice si a spiritualitatii crestine la izvoarele lor patristice”, precizeaza pr. Grigore Dinu Mos.
Astfel, „Opera parintelui Ioannis Romanides a avut un rol crucial in reorientarea spre experienta si rearticularea dogmatica si mistica a reflectiei teologice grecesti din a doua jumatate a secolului al XX-lea, pornind de la recuperarea in campul teologiei academice a viziunii marilor teologi si mistici filocalici ai Bisericii, in mod special a extraordinarei sinteze dogmatico-isihaste a sfantului Grigorie Palama”.
„Prin teologia sa deopotriva traditionala si innoitoare, dogmatica si empirica, marturisitoare si terapeutica, a exercitat o influenta majora asupra multor teologi din generatia sa si din cele urmatoare, pana in zilele noastre. Unii teologi au considerat ca personalitatea si opera sa sunt atat de insemnate si valoroase, incat se poate vorbi de «o epoca inainte de el si una dupa el» in teologia greceasca a secolului al XX-lea”. Parintele Ioannis Romanides l-a intalnit pe mentorul sau, parintele George Florovsky, la Universitatea Columbia. Asa cum a marturisit, lui ii datoreaza faptul de „a fi invatat sa gandeasca ortodox”, arata in studiul introductiv pr. Grigore Dinu Mos.
Parintele Ioannis Romanides a facut studii in numeroase instituţii universitare de prestigiu. A obtinut titlul de doctor al Facultatii de Teologie a Universitatii Nationale Kapodistria din Atena in 1957. Din anul 1958 a fost numit profesor la Facultatea de teologie „Holy Cross” din Boston si editor sef al periodicului facultatii, „The Greek Orthodox Theological Review”. incepand din 1970 pana la pensionarea sa in 1984 a activat ca profesor la Facultatea de Teologie a Universitatii Aristotel din Tesalonic. A predat in calitate de visiting professor si la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Ioan Damaschin” din Balamand, dupa cum menţioneaza pr. Grigore Dinu Mos.
Opera parintelui Ioannis Romanides
in completarea educaţiei intelectuale din Occident, „in Grecia, si mai ales la sfantul Munte, a gasit ceea ce lipsea aproape cu desavarsire in America: <traditia patristica-niptica-isihasta> pe temeiul careia a putut intretine in viata sa o atmosfera filocalica. A avut legaturi si a corespondat cu numerosi parinti duhovnicesti, dintre care amintim pe parintele Pantelimon, ucenic al lui Iosif Isihastul, parintele Filotei Zervakos, parintele Ieronim simonopetritul si parintele Teoclit Dionisiatul”. Parintele Ioannis Romanides s-a dedicat, in lucrarile sale, „identificarii puntilor de legatura dintre perioada apostolica si cea patristica, oprindu-se in special asupra parintilor apostolici, asupra marilor parinti din secolul al IV-lea, si asupra parintilor isihasti, precum sfantul simeon Noul Teolog si sfantul Grigorie Palama”. Nu in ultimul rand, „a reusit sa introduca in dialogurile ecumenice teme specifice spiritualitatii rasaritene”.
in continuare, in cadrul amplului studiu introductiv, pr. Grigore Dinu Mos, prezinta opera teologica a parintelui Ioannis Romanides, care „poate fi analizata si evaluata pe mai multe paliere tematice si metodologice”. Pr. Grigore Dinu Mos, aminteste cu aceasta ocazie ca parintele Romanides a susţinut „ca cei mai buni calauzitori in teologia dogmatica si patristica (in afara de cei greci) sunt profesorul rus George Florovski si profesorul roman Dumitru staniloae, tocmai datorita faptului ca impartasesc aceeasi viziune a unitatii dintre ortodoxie si ortopraxie”. Opera lui Ioannis Romanides a fost receptata in diverse cai, astfel ca teologia greceasca a cunoscut schimbari semnificative.
in ceea ce priveste volumul „Profetul Ortodoxiei romeice. Teologia parintelui Ioannis Romanides” de Andrew J. sopko, pr. Grigore Dinu Mos considera ca „este una dintre cele mai ample si mai obiective evaluari a contributiei teologice si istorice a Parintelui Ioannis Romanides”, lucrarea oferind „cititorului chei hermeneutice pentru receptarea corecta a viziunii lui teologice, deopotriva originala si traditionalista. Lucrarea se adreseaza atat specialistilor in teologie, cat si publicului larg, interesat de teologie si spiritualitate, care poate surprinde din aceasta carte principalele articulatii ale gandirii sale teologice, dar indeosebi elementele de spiritualitate, care sunt mult mai accesibile”.
Dupa ce face o prezentare a volumului de faţa, pr. Grigore Dinu Mos concluzioneaza: „Contributia deosebita a parintelui Ioannis Romandis la redescoperirea Traditiei ortodoxe autentice, precum si mostenirea sa teologica de mare profunzime si deschidere in plan dogmatic, istoric, spiritual si ecumenic sunt redate pe larg in lucrarea de exceptie a parintelui Andrew sopko, pusa de acum, prin aceasta traducere, la dispozitia cititorului roman iubitor de teologie si spiritualitate”.
sursa: www.ziarulumina.ro