Simeon Noul Teolog, Scrieri II. Cateheze

DESCRIERE

Simeon Noul Teolog  |  Cateheze. Scrieri II 

Editura DEISIS – Sibiu, 2003

Colectia MISTICA – Seria FILOCALICA

Editia a II-a revazuta

Studiu introductiv si traducere – diac. Ioan I. ICA jr

Extras de la p. 36 – Mila si iubirea pacii

Caci cine oare, iubind slava si cinstea de la oameni [in 5, 41], se va socoti vreodata pe sine insusi drept cel mai de pe urma si cel mai ticalos si se va face smerit cu duhul sau zdrobit cu inima [Ps 50, 19], sau va plange candva, chiar daca va putea sa faca aceasta? Si cine oare, iubind bogatia si fiind stapanit de iubirea de arginti si de agoniseala, se va face milostiv [Mt 5, 7] si compatimitor si nu va mai fi salbatic si mai crud decat orice fiara salbatica? [...]

Extras de la p. 39 – Fuga de lumea trecatoare. Numai omul ramane

Sa fugim asadar, de lume si de cele din lume [I In 2, 15], iubiti frati. Fiindca ce avem noi cu lumea si cu oamenii cei din lume? Sa alergam, sa urmarim, pana cand vom apuca ceva din cele ce stau si nu curg. Fiindca toate se strica si trec ca un vis si nimic statornic sau sigur nu este intru cele vazute. Soarele, stelele, cerul si pamantul, toate vor trece, iar singur dintre toate ramane omul. Asadar, care lucru dintre cele vazute ne va putea fi de folos in ceasul de nevoie al mortii, cand plecam de aici spre odihna de acolo a veacului aceluia, lasand in urma toate acestea? Iar daca asa vor trece cele vazute, care va fi folosul nostru atunci cand ne ducem si lasam in urma trupul nostru mort? Fiindca din clipa in care sufletul isi lasa trupul, nu mai poate vedea prin el, nici nu mai poate fi vazut de altul, ci de acum inainte are legatura numai cu cele nevazute si nu mai are in sine nici o grija pentru cele de aici, avand de acum o indoita viata si lupta: sau Imparatia cerurilor si Slava vesnica sau gheena si osanda focului. Fiindca una din acestea le primeste de la Dumnezeu drept mostenire vesnica, dupa vrednicia celor ce le-a faptuit aici.

Extras de la p.37 – Unirea cu Dumnezeu prin vederea Luminii Lui

Dar cel contopit cu Dumnezeu prin credinta si care-L cunoaste prin fapte acela s-a invrednicit negresit sa-L vada si prin contemplatie. Dar vede cele pe care nu pot sa le scriu. Fiindca mintea vede privelisti straine, se lumineaza intreaga si se face luminoasa [photoeides], dar nu poate sa inteleaga si sa graiasca acestea. Pentru ca insasi mintea e lumina si le vede pe toate lumina, iar lumina e vie si da viata celui ce vede. Acesta se vede pe sine insusi in general unit cu lumina si vazand se strange in sine si este asa cum era. Intelege cu mintea lumina in suflet si iese din sine si, iesind din sine, o vede departe, dar, intorcandu-se iarasi, se gaseste inauntrul luminii. Si asa ce va putea spune sau ce poate intelege din cele vazute, intrucat ii lipsesc cu totul cuvintele si notiunile.