Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Dionisie Areopagitul | Despre numele divine. Teologia mistica

0 opinii / Scrie o opinie
  • 55,00 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Dionisie Areopagitul    |    Despre numele divine. Teologia mistica  

POLIROM, 2018

Colectia Biblioteca medievala

Editie bilingva

Traducere din limba greaca, introducere, note, glosar de termeni si bibliografie de Marilena VLAD

||||

Extras din Introducere, 2. Numele celui nenumit

Despre numele divine – cel mai extins tratat care s-a pastrat din corpusul areopagitic – poarta in inima lui un paradox care pare sa il submineze, dar care, de fapt, da toata forta acestui text, explicand de unde provine puterea lui de a influenta radical gandirea teologica europeana. Desi pentru Dionisie – ca si pentru intreaga gandire neoplatonica de la Plotin la Damascius – Dumnezeu este incognoscibil, sau chiar supra-incognoscibil, intreaga sfera a cunoasterii, precum si necunoasterea devin mijloace prin care il descoperim pe cel necunoscut. Despre numele divine arata cum anume cel nenumit poate primi toate numele posibile, mai cu seama pe acelea prin care el insusi s-a numit pe sine in Scripturi, ramanand, cu toate acestea, incognoscibil si fara nume. Anuntat inca de la inceputul tratatului, paradoxul in care se misca analiza lui Dionisie este acela al unei dumnezeiri ascunse, dar revelate, sau mai precis auto-revelate.

Drept cauza a tuturor lucrurilor, Dumnezeu este toate lucrurile; totusi, el ramane necunoscut in insasi natura sa. Toate numele posibile ii sunt aplicate lui Dumnezeu, deoarece el este faptul insusi de a fi, care le contine pe toate si in care toate exista. Totusi, acest fapt de a fi ramane indeterminabil si in cele din urma fara nume, deoarece Dumnezeu insusi nu este de ordinul unei fiintari anume, nu este un lucru detereminat. Din contra, Dumnezeu „pre-este” si „supra-este”, maniera lui de a fi depasind orice mod concret de a fi. Astfel, paradoxul prezent in intreaga structura a tratatului consta in aceea ca Dumnezeu este si „negrait”, dar si „mult-spus”, avand toate numele, dar fiind fara nume; el este o fiinta supra-fiintiala, care nu este nimic anume.

 

SPECIFICATII

Traducere Traducere din limba greaca, introducere , note, glosar de termeni si bibliografie de Marilena VLAD
An aparitie 2018