Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Despre unitatea Bisericii universale. Despre conditia muritoare a omului

0 opinii / Scrie o opinie
  • 14,18 lei

ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Despre unitatea Bisericii universale. Despre conditia muritoare a omului , de Sfantul Ciprian al Cartaginei - carti Sfintii Parinti Libraria Bizantina

Din Studiul introductiv aflam cum Sfantul Ciprian a suferit martirajul prin ta­ierea capului. Pentru posteritate „a ramas conducatorul ideal, pentru epoca lui si exemplu pentru alte epoci”. Desi mare admirator al lui Tertulian, s-a deosebit de acesta prin caracter. „Ciprian a avut calitatile de inima care leaga, cheama simpatia: vreau sa spun mila, prudenta, gustul de ordine, de armonie, de pace” (nota 19). „El a placut prin umanul simplu si sincer pe care-l exprima” (nota 22). Profunda sa cultura clasica il desemneaza ca pe unul dintre marii teologi clasici crestini. El creeaza un nou stil eclezial latin, marcat prin tarie, armonie, simplitate si sobrietate, Lactantiu afirmand ca: „Sfantul Ciprian avea o inteligenta fluenta, bogata, placuta si clara, aceasta din urma constituind esenta stilului sau”.

Tratatul Despre unitatea Bisericii universale reprezinta interventia Sfantului Ci­prian pentru oprirea disensiunilor din timpul sau, care au provocat scindarea vremel­nica a Bisericii africane de cea romana. Avea sa apara in acelasi timp cu tratatul sau Despre cei cazuti de la credinta pe vremea prigoanei lui Deciu, ca doua interventii – una doctrinara, subliniind ca Biserica este una si neimpartita, iar cealalta canonico – duhovniceasca, explicand cele intamplate datorita temerii mortii in chinuri pentru credinta in Sfanta Treime. In acest tratat, Sfantul Ciprian ne dezvaluie numeroase cunostinte esentiale pentru intelegerea imprejurarilor care au dus la alcatuirea lui, dar si multe inva­taturi necesare oricarui crestin.

Astfel, „se cuvine sa fim prevazatori si, veghind cu inima grijulie, sa intelegem si deopotriva sa ne temem de cursele vrajmasului celui viclean” care „a incercat sa-L ispiteasca pe Insusi Domnul, de parca L-ar fi putut amagi si insela”. Trebuie prin urmare sa ne ferim de „calea omului vechi”, sa nu fim „negrijulii” la „prapastia mortii”, ci prevazatori, si sa ne bucuram de nemurire respectand poruncile lui Hristos prin care „moartea este supusa si bi­ruita”. Daca nu „ne intoarcem la izvorul adevarului” si nu urmam invatatura „Ma­gistrului ceresc” vom umbla in intuneric si vom putea fi lesne inselati de vrajmas care „se preface in inger de lumina”.

Unitatea cu Dumnezeu se recunoaste prin unitatea cu Biserica. Unitatea Biseri­cii si a episcopatului reprezinta chezasia autenticitatii, iar cine refuza aceasta unitate nu mai este in Biserica si nu se mai poate numi in fond crestin. „Biserica lui Hris­tos sa se arate ca una singura”. Duhul Sfant arata aceasta Biserica una in persoana Domnului, in Cantarea Cantarilor: „Una singura este porumbita mea, desavarsita mea, una singura la maica ei, aleasa nascatoarei sale”. Biserica cuprinde intreaga lume, Biserica Domnului, precum soarele, „scaldata in lumina isi intinde razele sale peste tot pamantul”.

Crestinii nu pot trai in afara Bisericii. Ea este mireasa lui Hristos „neatinsa si casta”. Cel ce se separa de Biserica este numit „nelegiuit sau dusman” pentru ca Domnul Insusi spune: „Cine nu este cu Mine este impotriva Mea, iar cine nu aduna cu Mine risipeste” (Matei 12, 30). Cel ce incearca sa rupa aceasta unita­te lupta impotriva lui Dumnezeu, caci Biserica in unitatea ei este precum cama­sa Domnului care nu se sfasie si nu se imparte ci se trage la sorti, luata intreaga „nestricata si neimpartita”. Sfantul Ciprian se intreaba: „Cine este atat de innebunit de turbarea dezbinarii” incat sa creada ca poate rupe „unitatea lui Dumnezeu?”, ne­socotind astfel cuvintele lui Iisus care spune „Si va fi o turma si un Pastor” (Ioan 10, 16). In casa lui Dumnezeu „locuiesc cei de un cuget” in „buna intelegere si curati”, pentru care „a venit Duhul Sfant in chip de porumbel”. Cei buni nu se separa de Bise­rica, pentru ca „vantul nu rapeste graul” ci doar „paiele goale”.

Desi s-au iscat si se isca erezii, caci „mintea stricata nu are pace”, Insusi Domnul prin Duhul Sfant ingaduie acest lucru exprimat in cuvantul Apostolului „trebuie sa fie si erezii ca intre voi sa se arate cei incercati” (1 Corinteni 11, 19). Astfel sunt prezen­tati cei care „se asaza cu de la sine putere” si „se instituie intaistatatori” in afara „legii dumnezeiesti” despre care se spune in Psalmi ca „sed in scaunul pustiirii”. Despre cei care „vor fi in buna intelegere” si care urmeaza poruncile chiar daca vor fi numai doi sau trei, insa care se roaga intr-un cuget, despre acestia Domnul spune ca este cu ei. Sfantul Ciprian vorbeste despre urmarile fatidice ale schismei asa cum invata Evanghelia despre „vremuri cumplite” care vor veni, despre „tradatori obraznici si plini de trufie”.

Daca unii sunt astfel pentru ca asa a fost prezis, Sfantul atrage atentia ca „fratii ceilalti sa se fereasca” asa cum ne avertizeaza si Domnul „Insa voi luati sea­ma la acestea! Iata, pe toate vi le-am spus dinainte” (Marcu 13, 23). Sfantul Ciprian face o paralela intre apostazie si schisma: „aici apostatul si-a facut rau siesi” pentru ca „cine a incercat sa produca o schisma i-a inselat pe multi tragandu-i cu sine”. Cel ce a parasit calea Domnului a pierdut si harul Lui pentru ca scris este: „Tine ceea ce ai, ca nu cumva altul sa ia cununa ta (Apocalipsa 3, 11)”. Marturisirea este „pregustarea slavei” care desi „nu desavarseste lauda” si „nu merita cununa”, „pune inceput dem­nitatii” urmand cele scrise:

„Cine va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui (Matei 10, 22)”. Cine este marturisitor sa fie „umil si linistit”, „smerit si cu randuiala in lucra­rea sa” asemenea lui Hristos pentru ca a fi marturisitor al lui Hristos inseamna „sa-L imite pe Hristos pe care Il marturiseste”. Acest fapt ca „exista un singur Dumnezeu si un singur Hristos, o singura Biserica a Lui si o singura credinta”, Sfantul Ciprian il sustine cu tarie, ca si faptul ca unitatea nu poate fi sfasiata, „dupa cum niciun trup nu poate sa vietuiasca dezmembrat printr-o sfasiere a alcatuirii lui”. Inflacarat predicator al milosteniei, Sfantul Ciprian pune mare pret pe fapta buna, milostenia, descrisa in cele noua Fericiri, ca semn distinctiv al crestinului. Sfan­tul ne indeamna la priveghere „punand capat vechii amorteli” pentru ca „Fericite sunt slugile pe care venind Domnul le va afla priveghind” (Luca 12, 35). Astfel Sfantul incheie acest tratat cu imaginea asteptarii eshatologice si a venirii lui Hristos, a Jude­catii universale, „Cand El va fi batut [la usa], credinta noastra sa fie treaza, cea care va sa primeasca de la Domnul rasplata privegherii”. - Andrei Candea

Sursa: http://www.revistaortodoxia.ro/ro/?p=1703

SPECIFICATII

An aparitie 2013
Limba Romana
Cod 978-973-616-267-1