De ce este Romania astfel? / Avatarurile exceptionalismului romanesc

DESCRIERE

De ce este Romania astfel?

Avatarurile exceptionalismului romanesc

Volum coordonat de Vintila MIHAILESCU

POLIROM, 2017

||||

Extras de la pp. 212 si 219 (Emanuel Copilas)

Dilema centrala a acestui studiu rezida in urmatoarea intrebare: cum poate o ideologie internationalista radicala sa se osifice cu timpul intr-o forma de nationalism autarhic, cel putin la fel de radical? Si cum poate sa-si supravietuiasca intr-o epoca in care nu mai este dominanta? Mai departe, alta intrebare fundamentala pe care am adresat-o in text este incadrarea ideologica si cronologica a national-comunismului romanesc, incercand sa inteleg atat factorii ce l-au anticipat si in ce masura i-a fost/ ii sunt definitorii, cat si reinventarea sa discursiva in postcomunism.

Ipoteza pe care imi bazez demersul este ca national-comunismul romanesc inca exista si, mai mult decat atat, reprezinta o forma de nationalism endemica in spatiul politic si intelectual romanesc. [...]

Nu incerc – si nici Butoi nu o face, de altfel – sa justific in vreun fel ascensiunea politica a Legiunii „Arhanghelului Mihail”, ci doar sa inteleg mecanismele sociale si politice care i-au facilitat dezvoltarea. Desprinsa din cadrul Ligii Apararii National-Crestine in urma unor conflicte personale purtate pentru acapararea puterii intre liderul acesteia, profesorul A.C. Cuza, antisemit notoriu si nationalist xenofob virulent, si Ion Zelea Codreanu [...], miscarea legionara va fi exponenta unei forme de fascism, (pseudo)religios endemic, as adauga , al spatiului romanesc. Avand la baza un huliganism studentesc insuficient coagulat ideologic care depaseste din plin cauzele structurale ce l-au facut posibil, legionarismul este la randul sau o ideologie insuficient cristalizata. „Studentii nu pareau sa aiba obiective bine stabilite, iar locurile in care se adunau erau cele in care isi petreceau timpul liber in mod obisnuit. Discursurile erau vagi si tinute ad-hoc. Agresorii atacau orice evreu, nu anumiti dusmani ai miscarii studentesti. (...) Cand intampinau rezistenta armata, dadeau inapoi foarte repede. Atunci cand li se cerea sa dea socoteala, faceau afirmatii absurde, cum ca intregul incident a fost pus la cale de liberali si de politia secreta. (...) Huliganismul si violenta erau chestiuni serioase pentru evrei, pentru universitati si fortele de ordine, dar pentru studentii ultranationalisti acestea reprezentau o distractie, o modalitate de a face parte dintr-un grup si de a reitera faptul  ca strazile tarii si spatiile publice erau controlate de studentii romani, nu de evrei sau de politie.” (Clark, 2015: 51)