Cezar GIOSAN | Americanul
- Cod produs:LB-2019-0380
- Autor: Cezar GIOSAN
- Editura: Eikon
-
50,00 lei
DESCRIERE
Cezar GIOSAN | Americanul
Editura EIKON, 2019
||||
Extras din Prolog
In ziua in care Micu Popescu a aflat ca este milionar – si inca de cateva bune decenii, fara sa aiba habar -, ajunsese in America, in vizita la fata lui, doar de o saptamana.
Parca si vremea era in ton cu bucuria neasteptata pe care avea sa o simta in cateva ore. Era una dintre acele zile de toamna new-yorkeza, curata si ademenitoare, in care ideea de a munci capata brusc un inteles negativ, iar omul isi da seama ca scopul vietii lui ar trebui sa fie nu trezirea dimineata devreme si dusul la munca pentru leafa de la sfarsitul lunii, ci hoinareala nesfarsita prin orasul care „nu doarme niciodata”.
Coco se sculase de dimineata si, pregatindu-se sa iasa la plimbare, se invartea pe langa tatal ei, incercand parca sa-l ocroteasca.
„Taticule, azi mergem la Statuia Libertatii si pe Ellis Island. Poate-l gasim pe bunicul!” ii spuse vesela, uitandu-se in oglinda ca sa vada daca nu cumva avea un obraz mai rosu de la fard, cum stia ca i se intampla adesea.
Micu o privi cu dragoste. Fata lui era asa de frumoasa! Nu putea spune cu cine din familie semana. Bruneta, cu ochi negri si pielea alba, catifelata, supla, mereu surazatoare, putea fi luata usor drept actrita de cinema. Parca tragea spre partea lui, ca si taica-sau fusese chipes si innebunise femeile la vremea lui.
Isi scutura un fir de praf de pe maneca, apoi isi netezi hainele care ascundeau o burta proeminenta, purtata insa cu dezinvoltura. Asa cum ii placea sa iasa prin oras, arata impecabil: costum negru asortat cu o camasa albastra si o cravata castanie, de o nuanta care nu se gaseste repede pe strazile New Yorkului.
„Pai, Coco, dara n-ai zis tu aseara ca mergem cu certificatele de actionar de la bunica-tu sa vedem daca valoreaza ceva?”
SPECIFICATII
| An aparitie | 2019 |
