Simona ANTONESCU | Hanul lui Manuc.

DESCRIERE

Simona ANTONESCU
Hanul lui Manuc
POLIROM, 2018
Colectia Top 10 +
 

Boierii Samarghiteni, Muscata din talpa – 1806, primavara – mosia Mironesti/ e x t r a s

Din pricina ca albia de scalda a jupanitei Ruxandra crapase, baltind la ultima baie intreg iatacul, baiesitele spalau astazi fata in hardau nou, din lemn neinceput. In colibele de tigani din vatra curtii boieresti se poruncise de indata albie noua.

Cu un pocnet vesel de biruinta, hardaiasul din lemn alb de mesteacan se rasturna pe podele, rostogolind imprejurul lui trei copile de-o varsta cu primavara de afara. Apa inmiresmata cu petale de trandafiri inunda iute odaia, ajungand intr-o clipa pana la pragul inalt de care se izbi, plescaind. Stropi grasi cautara sa ajunga cat mai sus, pe usa grea din drugi lati, incheiati intre ei cu limbi groase de fier pornite din balamale.

Chiva, tigancusa nascuta pe mosia Mironesti, cam de-un leat cu jupanita cea mica Ruxandra, alunecase pe una dintre bucatile de sapun parfumat ale jupanitei si, in ultimul sau moment de echilibru, avusese bunul instinct de a se apleca in fata, iar acum strabatea odaia de scalda intinsa pe burta, cu mainile dinaintea ei, ca un despicator de valuri. Se opri cu degetele in marginile hardaiasului rasturnat care, din izbitura copilei, isi mai continua pentru o clipa rostogolirea hodorogita pe dusumele. [...]

Noaptea rotita incetini timpul din odaia cea mica de scalda, ingreunandu-i curgerea si dezvaluind Ruxandrei lucrurile intr-un alt ritm, mai cleios si cu toate acestea mai limpede.

Extras/ Boierii Samarghiteni – In livada, peste iaz  – 1806, vara – mosia Mironesti/ pp. 103-104
Prunii garlanosi din livada de dincolo de iaz fusesera saditi de la bun inceput in mare neoranduiala.
Cel dintai Samarghitean care descalecase aici, ridicand cula din vechime, curatind iazul si sadind pomii, indicase locurile pentru gropi unul cate unul, dupa o clipa de chibzuiala in care masura, cu palma streasina la ochi, distanta pana la apa si pozitia soarelui pe cer:
„Cam pe aici. Iar urmatorul mai pe aici. Altul, uite, cam aici.”
Disciplina unor siruri riguroase pentru un lucru al naturii nu-i parea, celui dintai Samarghitan, un lucru firesc.
„Asa, ca sa fie frumos”, trasese el la sfarsitul lucrarii concluzia.
Frumos, adica natural.
Astazi, livada parea o padure de pruni asezata de Bunul Dumnezeu Insusi pe locurile acelea, anume pentru bucuria din toamna a boierului, caruia ii placea sa aprinda singur focurile la poverne si sa vegheze cea dintai tuica, si a copiilor satului, cu care dintotdeauna se culesese livada, in schimbul unor rasplati generoase.
Sub poala ei, Ruxandra si Vlaicu isi aflasera loc potrivit pentru lectia de bataie cu sabia, ceruta de jupanita si primita de Vlaicu, cu multa mandrie. Spre surprinderea lui, fu nevoit sa renunte iute la tonul jucaus si la explicatiile neterminate, caci Ruxandra parea sa ia lucrurile in serios, ba inca avea si o indemanare pe care Vlaicu nu o mai vazuse la nicio alta jupanita.