Radu PARASCHIVESCU | Fluturele negru ( roman )
- Cod produs:CFAU-2672
- Autor: Radu Paraschivescu
- Editura: Humanitas
-
39,00 lei
DESCRIERE
Radu PARASCHIVESCU | Fluturele negru ( roman )
Humanitas, 2010, 2019
Editie revizuita
||||
Extras de la p. 10
Se implinise un an de cand cardinalul Camillo Borghese, nascut la Roma, dar scolit in ale avocatiei la universitatile din Perugia si Padova, fusese ales papa in locul lui Leon al XI-lea si urcase pe Sfantul Scaun sub numele de Paul al V-lea. Chiar din primele saptamani petrecute la Quirinale, printre frescele lui Guido Reni, noul pontif semanase tristete si deznadejede in randul romanilor. Firea lui ursuza, impletita cu aplecarea spre chichite juridice sau teologice si spre nesfarsite vorbiri despre dreptul roman, facea din Paul al V-lea un om indeobste nesuferit. Electorii stransi in conclav il alesesera in dauna lui Cesare Baronius si Roberto Bellarmino, rivalii sai la jiltul papal, plecand mult urechea la ce spuneau francezii si spaniolii. Sfantul Parinte avea o aplecare fireasca spre tocmeala, ceea ce pe unii ii suparase – „un impaciuitorist unsuros”, fusese auzit candva secretarul unui cardinal -, dar celor mai multi le cazuse bine. Diplomatia inseamna targuiala, iar cine primeste sa se targuiasca are deschise usi care pentru altii raman inchise, mai ales cand bate vantul saraciei.
Pornirile noului papa se vazusera inca din primele luni. Episcopilor care-si faceau veacul prin Roma li se poruncise sa plece la casele lor. Celor care indraznisera sa intrebe de pricinile unei asemenea masuri Sfantul Parinte avusese grija sa le raspunda chiar el, cu ceva amenintator in glas, ca nu facea decat sa respecte hotararile Conciliului din Trento, care se ingrijise inca de-acum cateva decenii ca fiecare episcop sa locuiasca la el in dioceza, nicidecum in inima Romei.
SPECIFICATII
| An aparitie | 2010, 2019 |
| Limba | Romana |
| Cod | 978-973-50-2790-2 |
