DESCRIERE
C. Virgil GHEORGHIU | Ora 25
Editura Sens – Arad, 2017
Colectia Omul si lumea – gandeste singur!
Prefata de Gabriel MARCEL
||||
Extras din Prefata la prima editie, semnata Gabriel Marcel, la Paris, in 1949
Este pentru prima data, daca nu ma-nsel, ca intampin cu o prefata scrisa de mine insumi o carte ce tocmai urmeaza sa apara in colectia Foc incrucisat. Caci cazul romanului Ora 25 este cu adevarat complet deosebit.
In primul rand, intr-un anumit fel, este o opera originala, pe care astazi o prezentam publicului francez, caci autorul, din motive foarte evidente, se gaseste in imposibilitatea de a-si publica in tara sa de origine cartea: si, din motive pe care le veti afla in continuare, ma bucur la gandul ca acest frumos roman, acest roman teribil, va aparea pentru prima data in Franta si in limba franceza. Nu ma indoiesc ca vor aparea multe traduceri, altfel ar insemna ca situatia e intr-adevar diperata. Dar asta nu e totul. Nu cred ca putem gasi o opera mai semnificativa decat aceasta, care sa reveleze mai bine situatia inspaimantatoare in care se gaseste astazi omenirea. „Pamantul”, spune unul dintre protagonisti, „a incetat sa mai apartina oamenilor”, mai exact, oamenii par sa se fi dezvatat a se mai comporta ca oamenii. Dar cu aceasta am zis prea putin; nu este vorba atat despre degradare sau de uitare, cat despre un dresaj monstruos a carei consecinta, printre altele, este uitarea. [...] Cu certitudine, ferocitatea germana si cea sovietica sunt evocate aici in pagini arzatoare: nimeni nu va putea spune ca autorul este pro-nazist sau pro-comunist, dar acest lucru nu este esential. Raul care este denuntat aici este unul universal; este din ce in ce mai clar ca Occidentul este atins, cum, de altfel, este si Extremul Occident, care nu mai poate fi pentru nimeni , mi se pare, tara promisa a mirajelor, asa cum a fost de-a lungul intregului secol 19 si, de asemenea, in primii ani ai celui actual. Acest rau este substituirea abstractului cu concretul, care este si baza, daca nu a tehnicii, cel putin a tehnocratiei inca informe, care se elaboreaza sub ochii nostri. As fi, in acelasi timp, tentat sa ma intreb daca tehnica, cu tendinta sa de a se considera un scop in sine si de a-si asuma locul valorilor asa-zis perimate, nu este mostenitoarea idealismului filosofic a carui actiune malefica pe termen lung nu mai poate fi deloc contestata.
