Confidente fictive. Atat de grozava si adio si alte proze

DESCRIERE

Confidente fictive. Atat de grozava si adio si alte proze, Nina Cassian - editura Cartile Tango

Am trait tot timpul cu sentimentul acesta: ca poetii – unii dintre ei nici nu stiu, poate, sau nu vor sa accepte ca sunt poeti :) – scriu cea mai buna proza. Asta mai ales daca nu au orgoliul unor constructii de mare anvergura, care infuleca bulimic, fara sa aleaga, ritm si metafore migalite cu talent. Nina Cassian imi confirma intuitia in “Confidente fictive”. Si imi intareste, cu ocazia asta, regretul “ocolului” de peste doua decenii pana la reintalnirea cu ea. Pentru cei din generatia mea, prima intalnire cu opera Ninei Cassian a fost una impusa. Poezioare – despre tara si partid, despre mama si partid, despre joaca si partid – scrise in perioada “ocolului” proletcultist de la inceputul anilor ’50. Reintalnirea a ramas la libera alegere a fiecaruia. Si desi nu lipsea nici informatia despre destinul Ninei Cassian si nici fascinatia legata de redescoperirea sa din mici piese de puzzle mai degraba biografic decat artistic, cartile s-au lasat asteptate.

A trebuit sa car un bax de apa plata :D ca sa descopar cartile Ninei Cassian si proza ei de mare poeta care imi place atat de mult. Semn ca, neindoios, miscare face bine :). … si, daca e simplu sa-ti amintesti intamplari, nume, numere de telefon, e aproape imposibil sa-ti amintesti un miros dupa ce ai pierdut simtul mirosului, sau sentimentul de dragoste , cand nu mai exista papilele, nervurile, chiar si abstractiile menite sa-l faca sa functioneze, cand nu mai exista organul, organismul, organicitatea, as spune chiar orgasmul unui sentiment. Nina Cassian, Confidente fictive, Cartile Tango, 2008 “Initial, numara zece proze, le-a inclus si a adaugat alte cinci.

Cat de sunt ele? Desi scrise la persoana intai, m-am intr-unul sau doi barbati, intr-o femeie batrana (cand inca nu eram), in sase participanti la o inmormantare, am combinat doua personalitati intr-una singura, am inventat intamplari si caractere etc. Ceea ce insa trebuie sa subliniez – ca dovada, poate, a moderatei mele imaginatii – e ca toate cele de mai sus (mai ales esecuri) LE-AM TRAIT!”, marturiseste Nina Cassian. Dintre toate travestiurile, cel din “Un mort in plus” pare cel mai impresionant.

Moartea unui om viu si viata lui dupa moarte. Inot, si in timp ce trupul meu luneca frumos catre larg, un alt trup al meu, greoi si apatic, ramane pe mal, un trup fara contur, o masa a refuzului. Iar eu nu sunt nici in mare, nici pe mal, eu sunt insasi ruptura neintregita, eu sunt insasi despartirea de mine. Fiinta mea a ramas izolata in timpul revolut, in etapa ireversibila. Sunt dupa durere . Nimeni nu observa nimic si e si foarte greu sa observi un mort in plus , in multimea de morti care populeaza pamantul. Nina Cassian, Confidente fictive, Cartile Tango, 2008

Sursa: www.puntomedia.wordpress.com