Cristian FULAS – Iosca - roman

DESCRIERE

Cristian FULAS – Iosca - roman

POLIROM, 2021

Colectia „Ego. Proza” – coordonata de Lucian Dan TEODOROVICI

Extras/ p. 7

Motto:

„Trupul stie mai mult.” – G. Craciun

„Maine e umbra si-ntalnirea mainilor noastre.” – E. Jabes

Dintr-un motor vechi de masina nemteasca si o caruta cu osia intarita, ajutandu-se cu un volan de tractor si cu un schimbator de viteze de camion si cu multa rabdare si nu atat de multa pricepere, Iosca isi construise o specie de camioneta cu care mergea-n padure in sus pe Rudarita si aducea cioate de fag si mesteacan ramase in urma muncitorilor de la exploatarea forestiera. Cu priceperea mostenita de la inaintasii sai, le stivuia in curtea din stanga casei si apoi, dupa reguli numai de el stiute, le aseza intr-o forma piramidala, le zidea cu pamant de pe malul raului, lasand doar o mica deschizatura in partea de jos, si le aprindea, lasandu-le sa arda mocnit cu zilele si obtinand, numai el stia cum si prin ce miracol, cel mai bun carbune de gratar pe o raza de multi kilometri, pe care ii vindea inclusiv muncitorilor de la exploatare. Muncitorii il lasau sa adune resturi si cioate si aproape ca il ignorau, se obisnuisera cu el asa cum se obisnuisera cu vantul si ploaia si isi faceau treburile in preajma lui fara macar sa indrepte privirea spre el. Facea parte din vale, era una cu copacii si cu raul si cu drumul, drumul pe care imbatranise si pe care il facuse de atatea ori, incat, daca l-ai fi legat la ochi si l-ai fi pus sa mearga cu orele, ar fi stiut in fiecare secunda unde se afla si niciodata nu ar fi dat gres nici macar cu un pas, nu ar fi ezitat si nu s-ar fi impiedicat si, cel mai probabil, lasat singur noaptea in mijlocul padurii, si-ar fi gasit drumul spre casa peste deal fara sa-si faca griji si fara sa se intrebe prea mult cum ajunsese acolo si de ce la ora aia mergea catre casa.