Filip FLORIAN | Degete mici

DESCRIERE

Filip FLORIAN    |    Degete mici

POLIROM, 2019

Colectia fiction Ltd

Editia a VI-a

||||

Dedicatie:

Mirelei, care face cea mai buna cafea din lume. Risul ei ma topeste.

Extras din Capitolul I, 1

Toti oamenii care nu rezistasera tentatiei de a redacta monografia orasului lor – un invatator, doi calugari, un medic veterinar si un sef de gara – traisera cu convingerea ca, dupa ce castrul roman fusese parasit (sau incendiat sau lovit de o molima nimicitoare sau batut de Dumnezeu), pamantul il inghitise definitiv. Credeau ca straturi de nisip, argile, sedimente de tot felul si cernoziom se asezasera de-a lungul istoriei in sraturi groase, dense, peste Principia, peste therme, canabae si horreum, isi spuneau ca o vegetatie carnala, agresiva ocupase colinele. Odata cu precizarea originilor urbei si a primelor atestari documentare, autorii acelor cronici duioase lasau vestigiile deoparte, pina in 1932, cand, notau ei, o entuziasta echipa de arheologi scosese la iveala cateva ziduri surpate. Momentul era consemnat succint, dar ceea ce parea sa impresioneze nu era aparitia ruinelor, iesirea lor la lumina dupa doua milenii de intuneric, ci prezenta in grupul profesorilor si al studentilor, a unei fapturi speciale. Existau referiri ostile sau admirative (in nici un caz neutre) la acel personaj, iar in lucrarea avocatului Stratulat, alaturi de-un portret in carbune, intalneai o descriere amanuntita a femeii tunse foarte scurt, purtand intotdeauna pantaloni de calarie si cizme cu caramb, posesoarea unui porttigaret din chihlimbar lung de douazeci de centimetri. Era o vorbitoare de franceza fara egal, aflai din randurile maestrului, se misca lent, rotund, ii strunea autoritar pe zilierii angajati pentru sapaturi, in vreme ce din bluzele ei vaporoase se prelingea un parfum de smochine.