A.P. CEHOV | OPERE I. Pescarusul, Unchiul Vanea, Trei surori, Livada cu visini, Ivanov

DESCRIERE

A.P. CEHOV    |    OPERE I.    Pescarusul, Unchiul Vanea, Trei surori, Livada cu visini, Ivanov

Editura Tracus Arte – Bucuresti, 2014

Traducere de Elisabeta Pop

Extras din Pescarusul – Actul II (p. 35)

NINA: Dar viata dumneavoastra e atat de frumoasa!

TRIGORIN: Ce e atat de frumos in ea? (se uita la ceas) Uite, acum sunt nevoit sa ma duc sa scriu. Te rog sa ma scuzi, nu mai am timp. (rade) Dumneata m-ai atins in punctul meu sensibil si uite, ma simt tulburat, poate chiar putin amarat... Uite, hai sa stam de vorba. Sa vedem ce e cu viata mea luminoasa si minunata... Cu ce sa incepem? (se gandeste putin) Nu de putine ori te coplesesc insistent niste idei; de pilda, zi si noapte meditezi la luna. Fiecare cu luna lui, nu? E un gand care devine obsesie.

Trebuie sa scriu, sa scriu. Termin o povestire si, habar n-am de ce, simt nevoia s-o scriu pe-a doua, apoi pe-a treia si pe-a patra... Scriu fara intrerupere, de parca as goni cu trasura, si nu ma pot opri... Dar vin si te-ntreb, ce fericire e in goana asta? Ce e luminos si minunat aici? O viata agitata! Vezi, chiar acum, cand stau aici de vorba cu dumneata, nu uit nici un moment ca am pe birou o povestire neterminata... Am in minte un nor care seamana cu un pian. Si imediat ma si gandesc ca intr-o poveste sa scriu ca pe cer plutea un nor care semana cu un pian... Simt mirosul unei flori. Pai imediat imi si rasare gandul: aha, e un miros cumva dulce, ceva de genul culorilor vaduvelor. Sa nu uit sa scriu depre asta cand descriu o seara de vara... Urmaresc continuu ce spui si cum spui, fiecare cuvant, fiecare fraza si ma grabesc sa le ferec in camarile mele literare – ca odata voi avea nevoie de ele!

De cate ori termin o povestire dau o fuga la teatru sau la pescuit. Cred ca acolo ma voi odihni si nu voi uita! Asi! In cap incepe sa-mi umble, precum o ghiulea, un nou subiect. Si iar alerg la birou sa scriu. Si tot asa. Si nu-mi gasesc linistea, fiindca simt ca viata mea se scurge aiurea, ca eu ofer, prosteste, miere atator necunoscuti, risipind de fapt polenul celor mai frumoase flori ale mele, pe care, vai, le smulg din radacina. Nu e asta o nebunie? Crezi ca amicii mei se poarta cu mine de parca as fi om intreg la cap? Aiurea! „Ce mai scrii, ce ne mai oferi?” Mereu aceleasi intrebari! Toate, atat laudele cat si atentia lor exagerata si entuziasmul lor mi se par false. Ma trateaza ca pe un nebun, drept care ma astept, din clipa-n clipa, sa ma inhate si sa ma duca, ca pe Popriscin la balamuc. [...]

1622 (4) 2

Extras/ Cuvant-inainte la editia in limba romana

Prima dintr-o serie de cinci biografii publicate, la Paris, la Editura Gallimard si traduse, unele, in cateva tari straine (Italia, Rusia, Japonia, Argentina), cea de fata s-a nascut atunci cand, iesind de la teatrul Mouffetard unde montasem Pescarausul, auzindu-ma vorbind cu atata stima de autorul piesei, a carui viata era prin ea insasi o capodopera, Gerard de Cortanze, care imi publicase deja mai multe carti, mi-a propus sa o scriu pe aceasta pentru una dintre colectiile sale.

Este vorba, de fapt, de un „roman adevarat” unde, nelasand sa se strecoare niciun dram de fictiune sau de aprecieri personale, caut sa infatisez prin prisma documentelor care ne-au parvenit felul in care o viata de om devine un destin. Romancierul, care nascoceste un erou si-l situeaza intr-o lume presupus adevarata, incearca sa arate cum se cladeste, cel mai adesea de la sine, un rost dintr-o insiruire de fapte banale, intamplatoare si care, in ele insele, n-au nicio noima. Altfel spus, autorul de romane face dintr-un noian de sunete indistincte o muzica. Ori daca este, mi se pare, mai usor sa compui cu sunete nascocite, e cu mult mai dificil sa gasesti muzica, melodia intr-o realitate care exista deja, sa gasesti romanul intr-o viata care a fost deja scrisa.

Extras/ Cuvant-inainte la editia in limba romana

Prima dintr-o serie de cinci biografii publicate, la Paris, la Editura Gallimard si traduse, unele, in cateva tari straine (Italia, Rusia, Japonia, Argentina), cea de fata s-a nascut atunci cand, iesind de la teatrul Mouffetard unde montasem Pescarausul, auzindu-ma vorbind cu atata stima de autorul piesei, a carui viata era prin ea insasi o capodopera, Gerard de Cortanze, care imi publicase deja mai multe carti, mi-a propus sa o scriu pe aceasta pentru una dintre colectiile sale.

Este vorba, de fapt, de un „roman adevarat” unde, nelasand sa se strecoare niciun dram de fictiune sau de aprecieri personale, caut sa infatisez prin prisma documentelor care ne-au parvenit felul in care o viata de om devine un destin. Romancierul, care nascoceste un erou si-l situeaza intr-o lume presupus adevarata, incearca sa arate cum se cladeste, cel mai adesea de la sine, un rost dintr-o insiruire de fapte banale, intamplatoare si care, in ele insele, n-au nicio noima. Altfel spus, autorul de romane face dintr-un noian de sunete indistincte o muzica. Ori daca este, mi se pare, mai usor sa compui cu sunete nascocite, e cu mult mai dificil sa gasesti muzica, melodia intr-o realitate care exista deja, sa gasesti romanul intr-o viata care a fost deja scrisa.