Umberto ECO | Pendulul lui Foucault

DESCRIERE

Umberto ECO    |    Pendulul lui Foucault

POLIROM, 2005

Colectia BIBLIOTECA POLIROM – PROZA XX

Editie revazuta

Traducere si note de Stefania MINCU

Postfata de Marin MINCU

_____________

Extras – pp. 101, 102

„Sa nu dramatizam”, zisei eu. „Ati vazut vreodata un pluton de recruti dupa un mars? Dar eu v-am povestit lucrurile astea numai ca sa va fac sa intelegeti contradictia templierului. El trebuie sa fie mistic, ascetic, sa nu manance, sa nu bea, sa nu faca amor, in schimb strabate desertul si taie capatanile dusmanilor lui Cristos; cu cat taie mai multe, cu atat agoniseste mai multe bonuri pentru paradis, pute, se face din ce in ce mai paros pe zi ce trece, iar Bernard pretindea ca, dupa ce cucerea si el o cetate sa nu se arunce asupra vreunei tinerele sau batranele, cum ar fi fost ea, si ca in noptile fara luna, cand, asa cum se stie, vestitul simun sufla in desert, sa nu lase sa i se faca si lui, acolo, un mic serviciu de catre comilitonul preferat. Cum poti sa fii si calugar si spadasin, sa spinteci oameni si sa rostesti Ave Maria, sa nu poti nici sa-ti privesti in fata verisoara si pe urma intri intr-un oras, dupa zile intregi de asediu, ceilalti cruciati ii fac treaba aia nevestei califului sub ochii tai, minunate sulamite isi descheie pieptarul si-ti zic <<ia-ma, ia-ma, dar lasa-mi viata>>... Iar templierul, nu, ar trebui sa ramana darz, plin de putoare, paros cum il voia sfantul Bernard si sa murmure vecernita... Pe de alta parte, e destul sa citesti Retraits...”

„Ce anume erau?”

„Statutele ordinului, redactate destul de tarziu, sa zicem, in epoca in care ordinul era deja pe duca. Nimic nu-i mai rau decat o armata care se plictiseste din cauza ca razboiul s-a terminat. [...]”

1888 (6)