Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului | EU LE-AM DAT CUVANTUL TAU

DESCRIERE

Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului    |    EU LE-AM DAT CUVANTUL TAU

Editura Praxis a Arhiepiscopiei Ramnicului – Ramnicu-Valcea, 2019

Colectia Omiletica – 1

||||

Extras din capitolul Marturisirea si pocainta – coordonate ale lucrarii Cuvantului lui Dumnezeu in inima omului

Marturisirea invataturii de credinta, propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu este strans legata de pocainta. Credinta si marturisirea ei nu reprezinta o problema exclusiv eclesiologica, ci si una de soteriologie, avand in vedere faptul ca dreapta credinta si marturisirea ei reprezinta atat elementul de unitate intre crestini, cat si garantia prezentei Cuvantului lui Dumnezeu in inima omului, o garantie a dinamismului duhovnicesc, a transformarii omului de la chip spre asemanare.

Nu intamplator, vedem ca Sfantul Ioan Botezatorul incepe activitatea sa de pregatire a omului spre venirea Imparatiei lui Dumnezeu prin cuvintele: „pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor” (Matei III, 2). Hristos Domnul, de asemenea, Isi incepe lucrarea de rescriere a Cuvantului Sau in inima oamenilor prin aceleasi cuvinte: „De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor” (Matei IV, 17). Sfantul Grigorie Palama spune intr-o omilie a sa ca pocainta este inceputul, mijlocul si sfarsitul vietuirii crestine.

A primi Cuvantul si a-l pastra in inima, constituie una dintre caracteristicile esentiale proprie ucenicilor Mantuitorului Hristos si a urmasilor lor, fiind strans legata de starea de pocainta. Pocainta, ca lucrare permanenta de schimbare a mintii omului, de inlocuire a propriilor judecati, in favoarea Cuvantului lui Dumnezeu cel viu, reprezinta posibilitatea marturisirii lui Hristos nu ca ceva exterior omului, ci Duhul Sfant Il marturiseste pe Cuvantul din inima omului: „Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine” (Ioan XV, 26).