Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Sfantul Ioan Damaschin, sistematizator al invataturii ortodoxe

0 opinii / Scrie o opinie
  • 16,38 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Sfantul Ioan Damaschin, sistematizator al invataturii ortodoxe, de Pr. dr. Topirceanu Ioan - carti teologie academica Editura Andreiana

Una dintre ultimele mari controverse legate de sfarsitul epocii sinoadelor ecumenice si al perioadei patristice este aceea legata de problema sfintelor icoane. Secolele al VIII-lea si al IX-lea au pus la grea incercare Biserica crestina prin erezia iconoclasta. Iconoclasmul a fost o miscare complexa, cu repercusiuni politico-administrative dureroase pentru imperiul bizantin, fapt ce a atras atentia multor bizantinologi si teologi, care au explicat intr-un fel sau altul evenimentele legate de persecutia sfintelor icoane.

Iconoclasmul apare sub imparatul Leon III Isaurul (717-741), care in anul 726 promulga un edict impotriva icoanelor . Se pare ca acest edict a fost precedat "de o veritabila campanie de propaganda, condusa chiar de imparat si destinata a convinge poporul ca cultul icoanelor este o manifestare de idolatrie care provoaca mania lui Dumnezeu si explica toate nenorocirile imperiului".

Pentru a intelege caracterul evenimentelor care au tulburat imperiul de Rasarit in timpul secolelor VIII si IX, ar trebui sa mergem mai departe decat inceputul secolului al VIII-lea. Daca trebuie luata in considerare originea siriaca a imparatilor iconoclasti , provincie in care tendintele iconoclaste erau vechi, influentate atat de iudei cat si de musulmani, cat si "lupta intre puterea civila si comunitatile religioase", iconoclasmul apare din punct de vedere politic, ca o "reactie impotriva clasei monahale cu tot ceea ce avea ea, cu tot ceea ce ea lucrase, cu toate pretentiile si incalcarile ei".

Dar iconoclasmul a fost un "fenomen complex", cu un pronuntat caracter religios. El ne apare ca un ecou al luptelor hristologice din secolele IV-VII, caci se punea in discutie legitimitatea pictarii Mantuitorului, ceea ce in ochii iconoclastilor parea "nestorianism". Mai mult, al doilea imparat iconoclast, Constantin V Copronimul (741-775) "condamna chiar cultul Sfintei Fecioare si al Sfintilor". Sa nu uitam ca "monofizitii erau ostili cultului icoanelor".

Daca, potrivit unor istorici, nu trebuie sa vedem in imparatii iconoclasti niste oameni necredinciosi sau rationalisti, cum se pretinde de obicei, ci niste oameni "cu o credinta profunda, sincer convinsi, care doreau o reforma religioasa si purificarea erorilor" ce inundasera credinta ortodoxa, caz in care iconoclasmul "aparea ca o reactie violenta impotriva superstitiei, practicilor idolatrice si a excesului de putere al monahilor", trebuie sa avem in vedere insa faptul ca "folosirea icoanelor se stabileste si se raspandeste in Biserica, nu impusa de vreun decret, nici introdusa surprinzator, ci ca o inflorire naturala a sufletului crestin, uman in imperiul harului". Deci iconoclastii nu puteau reprosa iconofililor ca ar fi introdus cultul sfintelor icoane ca o inovatie, pentru ca acesta "facea parte integranta din viata ortodocsilor" , caci pentru crestinul din Bizant icoanele erau "marturia asigurarii binecuvantarii si a mantuirii, o garantie a ajutorului de sus, fara icoana el nu putea trai". In momentul izbucnirii iconoclasmului, Biserica se pomenise de veacuri folosind icoanele si cinstindu-le, fara sa se intreba de ce anume facea aceasta.

Sursa: www.crestinortodox.ro

SPECIFICATII

An aparitie 2009
Limba Romana
Cod 978-606-8106-08-3