DESCRIERE
Repere practice in pastoratia persoanelor care sufera de depresie
Editura Doxologia – Iasi, 2019
Ghid tiparit cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
La realizarea lucrarii au contribuit:
Arhim. Nicodim PETRE
Pr. Mihai MARGINEANU
Pr. Dumitru CARP
Conf. univ. dr. Radu ANDREI, medic primar psihiatru
Dumitru DULGHERU, sociolog si statistician
Extras/ Pr. Mihai Margineanu/ p. 6
[...] E de recomandat ca duhovnicul sa ii arate penitentului depresiv ca il considera si abordeaza ca pe un om sanatos. A aprecia pe penitent ca bolnav de depresie - chiar si in gand, fara a-i spune – poate deteriora semnificativ calitatea relatiei dintre duhovnic si ucenic. Singurele elemente care care ar trebui sa faca diferenta trebuie sa fie timpul alocat si rabdarea in a-l asculta.
Depresivul e mereu in cautarea unui om fata de care sa „isi verse oful”, lucru evidentiat si de starea de nervozitate cu care isi asteapta randul la spovedit. Astfel, preotul duhovnic poate deveni „victima sigura” daca nu reuseste sa „emane” bunatate. Dar este important si sa pastreze limitele ”academice” ale dialogului cu ucenicul, dialog bazat pe respect, politete, bunacuviinta si mai ales pe ascultare reciproca; de acestea depinde „disciplina” unui dialog uman.
Penitentul depresiv iti da sentimentul ca se afla in antecamera deznadejdii, fiind profund marcat de o tristete caracteristica. [...]
Din multimea si varietatea de manifestari ale depresivului in fata duhovnicului, as selecta doua: acuza indreptata impotriva altora si vorbirea exagerata despre sine in maniera cosmetizata.