Povesti din Bellu, vol. 2 de Cristina TRICA

DESCRIERE

Cristiana TRICA
Povesti din Bellu – Volumul II
Editura Vremea, 2024
Colectia Planeta Bucuresti – initiata si coordonata de Silvia COLFESCU
Cu o prefata de Simona PREDA

Extras/ Prefata
La o prima vedere, in mentalul colectiv, cimitirul reprezinta un punct terminus, o borna specifica sintagmei „memento mori”, un reper al unui loc ultim, de unde intoarcerea nu mai este posibila. Cimitirul este ultima cale, spatiul in care privirea se muta exclusiv in interior, inspre sine. Este spatiul in care atat raportarea la moarte cat si cea la viata a unei comunitati devin vizibile lasand urme tangibile. Ba chiar monumente si inscriptii funerare. Pe scurt, la o privire de departe, este spatiul mortii. Daca e privit mai atent si ii exploram nivelul de reprezentare, un cimitir – atat ca spatiu mental, cat si ca loc fizic – presupune mult mai mult. In functie de distanta mentala din care este privit, un cimitir comporta in acelasi timp o dubla definitie, aparent paradoxala: un cimitir desparte, dar, in acelasi timp uneste. Un cimitir este o punte intre deasupra si dedesubt, intre aici si dincolo, intre lumea celor vii si cea a celor plecati. Altfel spus, un cimitir se defineste printr-un loc al antitezei dintre viata si moarte. Un alt nivel de reprezentare este cel al memoriei - colective si individuale - , pentru ca un cimitir este un spatiu in care sunt vizibile acele mementouri tangibile ale radacinilor noastre – frati, surori, parinti, bunici, strabunici, rude, vecini, cunoscuti, ba chiar si necunoscuti. Cu alte cuvinte, un cimitir este o punte catre trecut, care uneste prezentul cu ceea ce a fost candva.