Andrei PANTU | Tonomatul. Povestiri

DESCRIERE

Andrei PANTU    |    Tonomatul    Povestiri

HUMANITAS, 2019

||||

Extras din Casa de pe strada Muzelor

Beatrice si cu mine am asteptat ca doamna cu parul roscat sa iasa din cladire si sa se indeparteze, pana cand a disparut dupa colt. Am ramas totusi in rulota, la volan, o vreme, urmarind pe rand capatul strazii cu binoclul. Strada era pustie. Ii cunosteam bine programul, o observasem si in trecut, pleca de acasa in fiecare vineri pe la sapte, si se intorcea tarziu, dupa miezul noptii. Uneori iesea pe balcon sa vorbeasca la telefon, iar noi ii ascultam discutiile sau ii citeam, cu binoclul, pe buze. Asa aflaseram ca se duce sa joace whist cu rude sau cu prieteni. In lipsa ei, apartamentul ramanea pustiu. O mai vizitau nepotii din cand in cand, dar in perioada asta a verii pareau sa fie plecati din tara.

Asta era metoda noastra de lucru. Observam cu mare atentie programul proprietarilor timp de cateva saptamani , pana candle invatam toate obiceiurile – cand vin, cand pleaca, unde se duc, daca ramane cineva acasa. Ii observam de la distanta, cu mare discretie, fiindca nu ne permiteam sa facem nici un pas gresit. Eu imi notam chiar intr-un carnetel negru cu pagini veline, pe care il tineam in buzunarul gecii sau in torpedou. Beatrice nu avea nevoie sa-si noteze. A avut intotdeauna o memorie mult mai buna ca mine, a mostenit-o de la mama, astfel ca din cand in cand ma tachineaza din cauza asta.

„Ce-i, ai uitat daca pleaca joi sau vineri?”

„e mai bine sa-mi notez undev, ii spun. Asa am o imagine de ansamblu.”

„Imagine de ansamblu am si eu, fara sa-mi mai notez.”