Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Mihai CHIPER | Pe campul de onoare. O istorie a duelului la romani

0 opinii / Scrie o opinie
  • 39,00 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Mihai CHIPER   |   Pe campul de onoare. O istorie a duelului la romani

Humanitas, 2016

||||

Extras din Cuvant inainte

Duelistii de pe coperta au fost surprinsi de ilustratorul Universului literar din 15 martie 1910. Ambii fac parte din inalta societate a epocii. In partea stanga se afla Nicolae Filipescu, un bine-cunoscut fruntas conservator si important om politic al timpului, iar celalalt este Leon Ghica (Dumbraveni), mare mosier din Botosani si infocat partizan al lui Take Ionescu. Ii vedem concentrati, cu spadele in pozitie de atac, pandind miscarea adversarului. La o mica distanta de duelisti sunt pozitionati cate doi secunzi, sau secundanti (martorii), pregatiti sa intervina daca lupta decurge in afara regulilor stabilite de la bun inceput. Prin apropiere trebuie sa fie si medicii, gata sa opreasca duelul in cazul unei raniri. In spate zarim publicul: cativa prieteni ai protagonistilor, printre care si doi ofiteri. Mai departe, in fundal, vizitiii au ramas pe capra trasurilor, discreti. Cei doi politicieni au notorietate de aprigi duelisti, cu numeroase lupte in palmares. De altfel, Fiipescu luase parte la un duel mortal la sfarsitul anului 1897; a fost gratiat generos de regele Carol I.

Cum s-a ajuns, in termenii epocii, la „iesirea pe teren” de pe hipodromul de la Baneasa, un loc traditional de desfasurare a duelurilor? In campania electorala din primavara anului 1910, conservatorii si takistii (adeptii lui Take Ionescu, liderul Partidului Conservator-Democrat) si-au aruncat cuvinte grele. Intr-un discurs sustinut la o intrunire din Botosani, Leon Ghica s-a considerat insultat. In timpurile noastre, insulta ar fi, in cel mai serios caz, tratata cu o plangere penala. Dar pe vremea aceea afirmarea simtului onoarei presupunea ca fiecare membru al inaltei societati este dator sa si-o apere cum crede de cuviinta – nu la furie, printr-o incaierare haotica, ci prin deschiderea unei asa-numite „afaceri de onoare”, un ritual strict prevazut in regulamente denumite „coduri de onoare”. [...]

Ne aflam aici in fata unui ritual sacrosanct al elitelor din perioada moderna. Duelistii nu lupta pentru a invinge, pentru a-i provoca adversarului cat mai multe rani cu spada sau, in cazul duelului cu pistolul, pentru a nimeri lovitura fatala. La final, procesul-verbal al luptei consemneaza anost doar ca „onoarea a fost satisfacuta”. Este un concept greu de inteles in timpurile noastre, pe care va invit sa-l deslusim impreuna in cartea de fata.

1975 c/ aprox 2000/ 8 t/ 96

SPECIFICATII

An aparitie 2016