Poeme, in talmacirea lui Mircea Vulcanescu

DESCRIERE

Rainer Maria RILKE - Poeme

In talmacirea lui Mircea VULCANESCU

Editura Paideia, 2010

Extras/  p. 17

Asa calaresc adanc in seara, intr-una din seri, oarecare. Tac iarasi, dar poarta lumina vorbirii in ei. Deodata, marchizul isi scoate coiful. Parul lui negru e moale si, cum isi inclina capul, se-mprastie femeieste, pe ceafa. Acum isi da seama si cel din Langenau. In zare se-nalta ceva in soare. E ceva lung si innegrit. Un stalp singuratic, pe jumatate prabusit. Si mult dupa ce-au trecut de el, mai tarziu, ii vine-n gand ca era o madona.

Foc de tabara. Sed cu totii in jur si asteapta. Asteapta sa cante vreunul. Dar toti sunt asa obositi! Lumina rosie-i grea. S-a-ntins pe ciubotele prafoase, patrunde pana la genunchi, cata si-n mainile-mpreunate. N-are aripi. Fetele sunt intunecate. Totusi ochii micului francez stralucesc o clipa cu lumina lor adevarata. A sarutat o floare de trandafir. De-acum poate sa-i treaca pe piept, sa se vestejeasca acolo. cel din Langenau l-a vazut, fiindca nu poate sa doarma. Se gandeste: eu n-am nici un trandafir, nici unul.

Atunci canta: Si asta-i un cantec de jale, de demult, pe care fetele-l canta acasa, pe campuri, toamna, cand roadele dau in parg.

Extras/ p. 57

Fuge s-ajunga prin ganguri de jar si prin porti care-l strang, arzatoare, peste scari care-l frig si iese afara-n sfarsit din cladirea capiata. Pe brate isi poarta stindardul ca pe o fata alba, lesinata. Gaseste afara un cal. Si plecarea lui e ca un strigat; peste toti si prin fata tuturor s-alor lui. Si iata ca stindardu-si revine in fire. Nicicand n-a fost mai craiesc; si-acum il vad iar cu totii, in frunte, departe si recunosc omul balai fara coif si recunosc si stindardul...

Dar iata ca steagul incepe sa straluceasca, se-nvolbura si se face mare si rosu...

..............................................................................................

Si iata ca steagul lor arde printre vrajmasi si ei toti gonesc dupa dansul.