Nikos KAZANTZAKIS - Fratricizii

DESCRIERE

Nikos KAZANTZAKIS - Fratricizii

HUMANITAS FICTION, 2017

Colectia Raftul Denisei – coordonata de Denisa COMANESCU

Traducere din neogreaca si note de Alexandra MEDREA

Extras/ I

Soarele rasarea peste Kastelos, inundand acoperisurile caselor; se revarsa in valuri peste ulicioarele care urcau si coborau, dezvaluind fara mila uratenia aspra a satului. Un sat arid, cenusiu; casele erau o ingramadire de pietre, cu usi atat de joase – incat trebuia sa te apleci ca sa intri -, iar inauntru era intuneric bezna. Curtile miroseau a balegar, a duhoare de capra si a sudoare umana. Nici un pom umbros prin curti, nici ciripit de pasare in colivie, nici la fereastra o glastra in care sa fi prins radacini o tulpina de garofita rosie sau un fir de busuioc; unde te uitai, doar piatra peste piatra. Sufletele care traiau printre aceste pietre erau aspre si neprimitoare, la fel ca pietrele; muntii, casele, oamenii, toti si toate erau de piatra dura.

Rareori, si numai in vremurile bune, un hohot de ras rasuna uneori dintr-o margine a satului; rasul parea atat de nefiresc, incat trecea drept o nerusinare; batranii intorceau capul si se uitau incruntati, iar rasul pierea pe data. In zilele de sarbatoare, la Craciun, la Pasti si la Rusalii, cand se indestulau si intreceau masura la bautura, isi dregeau gatlejul ragusit si incercau sa cante, dar cantecul suna a jale, o jale sfasietoare, nemarginita, dureroasa, trecand de la o gura la alta, ca un bocet funebru fara sfarsit.