Madalina-Violeta DIRMINA | Vintila HORIA, exilatul din exil

DESCRIERE

Madalina-Violeta DIRMINA  |  Vintila HORIA, exilatul din exil

Editura EIKON – Bucuresti, 2016

Colectia Universitas

Seria Hermenutica literara

Prefata de Nicolae OPREA

||||

Extras din Prefata – Un scriitor din exil: Vintila HORIA

La doi ani dupa sustinerea tezei sale de doctorat cu o tema indrazneata, Un scriitor din exil si tema exilului: Vintila Horia, Madalina-Violeta Dirmina se hotaraste sa publice rezultatele cercetarii sale laborioase intr-un volum, clarificand multe dintre penumbrele vietii si operei unui scriitor de exceptie din diaspora, in tentativa de reintegrare definitiva a acestuia in circuitul valorilor nationale. Dintre recuperarile postrevolutionare, prozatorul Vintila Horia (1915-1992) reprezinta un caz singular, intrucat consacrarea sa europeana dateaza din 1960, cand i se atribuie Premiul Goncourt pentru romanul Dieu est ne en exil de la Editura Fayard. Controversele iscate, la vremea respectiva, in legatura cu trecutul sau legionar, n-au avut darul sa anuleze optiunea Academiei Goncourt. Istoria decernarii premiilor mentioneaza, totusi, in dreptul anului 1960: attribue, mais non decerne. Este surprinzator sau, mai degraba, simptomatic cat de putine informatii ne parvin pe filiera istorico-literara despre emigrantul in Argentina din 1948, dupa ce puterea comunista il condamnase pe Vintila Horia, in contumacie, la 25 de ani munca silnica pentru inventate „crime de razboi”.

Studiul monografic al Madalinei Dirmina se deschide cu o bio-bibliografie extinsa cu buna-stiinta pentru a acoperi petele albe din dictionarele literare romanesti din care proscrisul Vintila Horia a fost eliminat timp de aproape cinci decenii. Sunt puse in evidenta date si fapte care marcheaza mai intai evolutia tanarului scriitor din perioada romaneasca: debutul de la Gandirea din 1936 (dupa pre-debutul din revista Liceului Sf. Sava) si „botezul” literar primit de la Nichifor Crainic care i-a sugerat, pare-se, pseudonimul (numele real: Gheorghe Caftangioglu); intemeierea revistei Mesterul Manole din 1939 si programul acesteia; debutul editorial cu volumul poetic Procesiuni, din acelasi an, urmat in 1942 de debutul in proza, cu romanul Acolo si stelele ard s. a.

Perioada exilului este prefatata de o trecere in revista a perceptiei diferite asupra exilului prin prisma intelectualilor romani nevoiti sa-si paraseasca patria, in sectiunea Calea exilului. Remarcabila este, in context, opinia lui Vintila Horia insusi, inserata in editia franceza a Jurnalului unui taran de la Dunare din 1966, in traducerea autoarei: „Viata exilatului e o gandire despicata, o schizofrenie in sensul semantic al cuvantului. Mereu ruptura: intre existenta primordiala a paradisului pierdut, sa zicem, si actualitatea exodica. Exilul in sine este o rana pe care intoarcerea nu o vindeca. Dimpotriva.” Din acest interval de timp, prelungit dincolo de Revolutie, autoarea studiului puncteaza semnificativ evenimentele modelatoare: stadiul de atasat de presa si deportarea in lagare fasciste, intalnirea cu Giovanni Papini, stabilirea in Spania, colaborarile la diverse reviste de pe mapamond (din Spania, Italia, Germania, Argentina, Chile etc.), periplul argentinian, profesoratul universitar de la Buenos Aires si Madrid, imposibilitatea intoarcerii in tara. De asemenea, sunt prezentate rezumativ scrierile care ii marcheaza maturizarea artistica.