Isus - fiul omului de Danut JEMNA
- Cod produs:CP_98862
- Autor: Danut Jemna
- Editura: Eikon
-
35,00 lei
DESCRIERE
Danut JEMNA
Isus – Fiul omului
Figura lui Isus Cristos din Evanghelia dupa Ioan
Editura Eikon, 2023
Extras/ Introducere
Pentru unii cititori, este posibil ca alegerea acestei evanghelii sa fie considerata cea mai neinspirata optiune. Potrivit specialistilor, Evanghelia dupa Ioan este cea mai teologica dintre toate cele patru si este tratata distinct fata de grupul celorlalte trei, numite sinoptice. De asemenea, exista opinia conform careia aceasta carte ne prezinta o cristologie de sus, adica un Isus care se impune prin identitatea sa de Fiu al lui Dumnezeu intrupat, care pune in umbra limitele vietii sale umane traite in contextul iudaismului antic. In acest sens, miza autorului biblic ar fi aceea de a ne prezenta o figura universala a Logosului divin intrupat cu ajutorul unui discurs teologic dens si conceptualizat, bazat pe o simbolistica religioasa si filosofica in care se impune un travaliu interpretativ dificil. In pofida acestui avertisment, fara a intra in dezbatere cu asemenea argumente, consideram ca apostolul Ioan ne pune totusi la indemana un tablou extraordinar de direct si percutant in plan relational, care releva probabil cel mai bine unicitatea si autenticitatea persoanei lui Isus, modul sau foarte personal de a se raporta la Dumnezeu si la oameni, impreuna cu o serie de trasaturi de personalitate care ne invita la un dialog intim. Cu alte cuvinte, apeland din nou la limbajul teologic, se poate construi o cristologie de jos, pornind de la aceasta carte a Bibliei.
