Isabel ALLENDE | O lunga petala de mare - roman

DESCRIERE

Isabel ALLENDE    |   O lunga petala de mare - roman

HUMANITAS fiction, 2020

Seria de autor

Traducere din spaniola de Cornelia RADULESCU

||||

Partea intai – Razboi si exod, I – 1938/ e x t r a s

Pregatiti-va, baieti,

Sa uccideti iar, sa mai muriti o data

Si sa acoperiti sangele cu flori.

PABLO NERUDA,

„Insangerat a fost tot pamantul omului”

Marea si clopotele

Soldatelul face a parte din Contingentul Biberonului, adica baietandrii recrutati cand nu mai ramasesera barbati – nici tineri, nici batrani – pentru razboi. Victor Dalmau l-a primit impreuna cu alti raniti scosi din vagonul de marfa de-a valma, ca era graba mare, asezati precum lemnele pe niste rogojini pe cimentul garii de Nord, de unde alte vehicule urmau sa-i transorte la spitalele Armatei de Rasarit. Zacea nemiscat, cu expresia calma a cuiva care a vazut ingerii si nu se mai teme de nimic. Cine stie de cate zile era mutat de pe o targa pe alta, de la o tabara de campanie la alta, dintr-o ambulanta intr-alta pana ajunsese cu trenul in Catalonia. In gara, o mana de medici, sanitari si infirmiere primeau soldatii, pe cei mai grav raniti ii trimiteau imediat la spital, iar pe ceilalti ii clasificau dupa locul ranii – A, brate, B, picioare, C, cap si tot asa in ordine alfabetica – si ii indreptau unde trebuia cu un carton de gat. Ranitii soseau cu sutele, si pentru diagnostic si decizie nu avea nimeni mai mult de cateva minute, totusi zapaceala si confuzia erau doar aparente. Nici unul nu era trecut cu vederea, nici unul nu ramanea necercetat. Cei care trebuiau operati ajungeau la vechiul spital Sant Andreu din Manresa, cei care aveau nevoie de tratament erau trimisi la alte centre, pe altii nu aveai decat sa-i lasi pe loc, caci nu mai puteau fi salvati. Voluntarele le umezeau buzele, le vorbeau bland si ii leganau ca pe copiii lor, stiind ca undeva, departe, alta femeie facea acelasi lucru pentru alt fiu sau frate. Mai tarziu, brancardierii aveau sa-i duca la morga. Soldatelul avea o gaura in piept si medicul, dupa ce l-a examinat sumar si nu i-a gasit pulsul, a decis ca nu mai putea fi ajutat, nu avea nevoie nici de morfina, nici de mangaiere sufleteasca.