In exclusivitate Icoana Sfantului Cuvios Iosif Isihastul

DOCUMENTE/ “Organizatii subversive si contrarevolutionare”/ Miscarea Romana de Rezistenta din Mehedinti (1949 – 1952) - documente si interviuri

0 opinii / Scrie o opinie
  • 22,05 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

FUNDATIA ACADEMIA CIVICA  |  DOCUMENTE/ “Organizatii subversive si contrarevolutionare”/ Miscarea Romana de Rezistenta din Mehedinti (1949 – 1952) - documente si interviuri

Editor, studiu introductiv si interviuri – Andreea CARSTEA

||||

Extras din capitolul Interviuri – Ileana TOTIR ROTARU – In adancul sufletului, il astept si acum...

Fragmente din interviul 2404 din AIOCISAC, realizat de Andreea Carstea la 3 decembrie 2006, in Bucuresti.

(...)

Ileana Totir Rotaru: Tatal meu a fost arestat in iunie ’52. In ’52 sunt descoperiti.

Andreea Carstea: Cum au fost descoperiti?

I.T.R.: Cumplit. Ca de obicei, prin tradare. (...) Tatal meu a fost chemat cu ordin de serviciu la regiunea Gorj, atunci Severinul apartinea de Gorj, unde mergea in fiecare vara la cursurile de perfectionare ale cadrelor didactice si tinea lectii la catedra de matematica. V-am spus ca in ultima vreme era institutor si preda matematica la clasele I-VIII, la Scoala generala nr.3 din Severin. Eu i-am dus telegrama. Nu stiu prin ce minune nu mi s-a sters din minte postasul care a adus-o. Aveam atunci, in ’52... 13 ani neimpliniti. Ma jucam prin curte si a venit postasul. Taica-meu se pregatea sa plece in oras, la scoala, nu mai stiu. Si l-am luat pe postas de la poarta, l-am insotit de la poarta, ceea ce nu era normal, de obicei ieseau parintii la poarta. Si l-am dus la intrarea in casa. Si in prezenta mea, taica-meu a semnat de primirea telegramei prin care era chemat la cursurile de perfectionare. Probabil ca dansul a intuit  ceva, fiindca seara a luat fotografia celui mai mare dintre frati, Haralambie, care terminase atunci liceul. Si mama regreta ca nu i-a dat ceva pentru cap, asa, sa-si acopere capul. Era vara... si a plecat si nu s-a mai intors niciodata. Un an de zile l-am asteptat in gari. (...)

Ulterior am aflat ca a fost arestat la iesirea din Turnu Severin si dus la sediul Securitatii din Severin, care se afla atunci actuala cladire a Muzeului Judetean de Arta, o cladire superba. De acolo a fost dus la Targu Jiu, unde era Securitate, si de la Targu Jiu la Penitenciarul “Potcoava” din Craiova. De la Penitenciarul “Potcoava”, conform adreselor de la dosar, era luat cu adresa scrisa, tinut o zi si o noapte la Securitatea din Craiova si inapoiat tot cu adresa scrisa. Mandatul de arestare este emis pe 3 noiembrie 1952. Procuror a fost Caranda Constantin, oe care-l cunostea, fratele acestuia fiind inspector ca si tatal meu si originar dintr-un sat apropiat, Glogova. (...)

Au fost executati in inchisoarea “Potcoava” din Craiova, dupa cat am aflat noi, asa, nedocumentat... N-am reusit sa le gasim trupurile. Certificatul de deces ne-a venit la Turnu Severin, in urma unor insistente solicitari. Ne-a venit in 1970.

A.C.: Cand ati aflat de decesul tatalui dumneavoastra?

I.T.R.: Cand am primit certificatul, in 1970. Dar cu certitudine, am aflat dupa Revolutie, cand am obtinut procesul verbal de executie. Asta in plan rational. Afectiv, nu stiu daca ma credeti, dar in adancul sufletului, il astept si acum. Eu l-am condus pe postasul care i-a dat telegrama si poate ca aceasta ma face sa uit.

A.C.: Ati mai aflat ceva despre tatal dumneavoastra dupa ce a plecat in ziua aceea de iunie?

I.T.R.: O singura data... atunci cand a dat-o pe mama afara din invatamant, i s-a spus ca tata este detinut politic si de aceea o da afara din invatamant.

A.C: Stiati unde se afla?

I.T.R.: Nu, absolut nimic.

A.C.: Dar unde a fost detinut pana la executie?

I.T.R.: Din dosarul de la CNSAS am aflat. La Craiova, in inchisoarea “Potcoava”. Culmea coincidentelor, ca Dumnezeu are asa niste semne si poporul zice ca niciodata capul de om nu se pierde... candva, eu am locuit vizavi de ichisoare, la o familie Ionescu, in gazda, la un fost gardian. Dar fostul gardian murise. (...)

A.C.: Spuneti-mi ce s-a intamplat cu familia dumneavoastra?

I.T.R.: Cu familia a fost infiorator. (...) Noi am suferit, noi, copiii, dar mama a fost un om atat de cugetat, de extraordinar, ca ne-a ferit sa suferim ca niste copii ai unui condamnat. Ne-a ferit de asta! A reusit asta! Dupa Revolutie atat ne-a spus: “Eu mi-am tinut cuvantul. I-am crescut copiii cat am putut de bine!”. Deci, ei, parintii, stiau! Cand s-au despartit, ei au stiut ce se intampla.

La Vladimiresti, satul natal, ni s-a confiscat tot, gospodaria si pamantul. S-a ales praful de tot! Ne-am dus in sat dupa 50 de ani. Unul din frati, al doilea, Nicolae seamana mult cu tatal meu. Si, cand am intrat in sat, taranii nu ne mai cunosteau, pentru ca noi am plecat copii, dar veneau si-l luau pe fratele meu in brate si plangeau: “Domn’ ‘vastor, domn’ ‘vastor!”. Extraordinare scene! Atunci am inchiriat casa bunicilor mei. Casele parintilor mei au fost demolate, dar a bunicilor a ramas, a reusit s-o salveze un medic, cu scaun la cap, doctorul Codoban, care a transformat-o in casa de nasteri. Si asa tatal meu o cedase, era scoala in ea. E, dupa ce am inchiriat-o, intr-o saptamana au aparut usile originale, luate de tarani cand a fost iufa aceea. Tot ei le-au adus, le-au pus la loc si a aparut o parte din mobila. Am gasit-o bagata in casa. Cutremurator comportamentul! Anul acesta s-a schimbat preotul din sat. Bunicul meu, Constantin Totir, si un unchi, preotul Nicolae Draganescu, sunt ctitorii bisericii. Si, printre altele, n-aveau carti. Citeau pe carti in slavona si murise cel care stia slavona, Costica, dascalu’, colegul de banca al tatalui meu, cand erau copii. Si le-am mai dus eu niste carti. Si atunci i-am dat un articol din Cotidianul despre taica-meu. Si cantaretul, care era localnic, l-a citit si a venit la mine si a inceput sa planga. “Asta s-a intamplat cu domn’ ‘vastor? Noi n-am stiut ce s-a intamplat!” Nimeni n-a stiut. Asta a fost o tactica a Securitatii: sa nu se afle.

A.C.: As dori sa revenim la situatia familiei. Mama dumneavoastra era tot invatatoare...

I.T.R.: Tot invatatoare. Tot in Rudina. Copiii din Vladimiresti merg la scoala in Rudina. Si acum este la fel. Si eu clasa I am facut-o acolo si mergeam zilnic trei kilometri dus, trei intors, cu tablita si cu un lemn in traistuta, ca duceam lemne sa facem focul. Si mama asa a trait o viata. Si mama si taica-meu. Dar au fost dascali de exceptie. Am procesul verbal de inspectie pentru gradatie de merit al tatalui meu. Printre altele: la clasa excelent, activitate extrascolara, avea cel mai valoros muzeu de istorie din regiune... sapte icoane dinainte de secolul XVII, care nu mai sunt, si un ciocan de piatra din preistorie si inca ceva...

Fiecare clasa avea farmacie. Fiecare copil avea dulapiorul lui. Cand pleca, atunci cand termina scoala, isi lua farmacia si biblioteca lui acasa. Aveau gradina scolara, unde produceau si rasaduri, si le dadeau copiilor acasa. A ramas dupa taica-meu o stupina pe care o revendicam acum. Sa vedem daca ne-o dau. Asa. Si avea Societatea Culturala “Vestirea”, fondata de dansul. A editat doua reviste, “Brazda” si “Strigatul vremii”.

SPECIFICATII

Autori Fundatia Academia Civica