DESCRIERE
Tudor DINU | Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Tarii Romanesti si Moldovei
Cu fotografiile autorului
HUMANITAS, 2018
||||
Extras din capitolul Din putinul mosnenilor pentru slava lui Dumnezeu
Vicisitudinile care au lovit Tara Romaneasca de la intemeiere pana in veacul al XVIII-lea au facut ca satele de mosneni ce isi stapaneau si lucrau pamantul in indiviziune sa se imputineze dramatic. Caci, ori de cate ori acestea nu isi puteau indeplini obligatiile financiare fata de stat, inclusiv cele extraordinare stabilite in perioade de razboi, se aflau in primejdia de a trece in proprietatea domniei sau a unui boier care se oferea, binevoitor, sa le achite datoriile catre vistierie. Iar fenomenul s-a continuat, chiar daca poate nu cu aceeasi intensitate si in epoca fanariota, cand il vedem, de pilda, pe Alexandru Ipsilanti daruind satul de mosneni Slatioara din judetul Romanati vornicului Stefan Parscoveanu. Totusi, chiar si atunci in zona de granita cu Imperiul Habsburgic au continuat sa existe numeroase sate libere, care, din pricina terenului muntos, neproductiv, nu ii tentau atat de mult pe latifundiari. De pilda, pe hotarul mehedintean cu Banatul chesaricesc sunt atestate in 1792 asezarile de mosneni: Calesti, Canipesti, Cartieni, Ciocazeni, Closani, Curpenani, Fratesti, Ghebani (Mirosloveni), Hulubeni, Padisani, Radosi, Scheleri, Vai-de-ei, Velesti. Neputand sa se intretina doar din cultivarea pamantului sterp din zona, satele de mosneni cautau surse de venit alternative precum cresterea vitelor, a caror carne o comercializau deseori la fata locului, ori exploatarea pacurii, in judetele Prhova sau Saac (Sacuieni).
Iar din putina lor agoniseala mosnenii aveau deseori grija sa inchine o parte si Celui De Sus, asa cum au procedat la Calinesti, in nordul judetului Valcea, unde, indemnati de preotii lor, „au zidit din temelie cu toata cheltuiala” o bisericuta cu hramul Sfintei Parascheva. Cum insa pe peretii acesteia nu era loc pentru chipurile tuturor, acolo nu au fost zugraviti, in afara cuviosilor clerici, decat Patru, Anghel si Patru Popescu cu jupanesele lor, probabil cei ce contribuisera cu sumele cele mai mari la pioasa opera ctitoriceasca.
Cei trei tarani liberi apar invesmantati in giubele simple (cafenii sau gri) cu tiv si manecute subtiri din blana alba, bine stranse pe corp, astfel incat sa nu lase sa se intrevada ce fel de vesminte poarta deasupra itarilor taranesti albi, varati in cizmele negre. [...]