DESCRIERE
Sfantul Ioan Gura de Aur | Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia.
Doxologia – Iasi, 2013.
Colectia Traduceri – 6.
Traducere din limba greaca veche si note de Laura Enache.
Studii introductive de Ingrid Bauer.
Carte tiparita cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
Extras din Prolog
Importanta deosebita a acestui profet se poate vedea de la sine, dar Sfantul Pavel o arata desavarsit, ca unul ca unul care cunoaste cel mai exact virtutile lui, de vreme ce vorbeste intr-un Duh atat de inalt. Caci, subliniind libertatea de limbaj a lui Isaia, cugetul neatarnat, inaltimea gandirii sale si multa limpezime din profetia privitoare la Hristos, pe acelea toate le-a infatisat printr-un singur cuvant , zicand: “Isaia indrazneste si zice: <<Am fost aflat de cei ce nu Ma cautau si M-am facut aratat celor ce nu intrebau de Mine>>. Mare este si compatimirea lui [Isaia]. Nu numai ca se ridica impotriva nebuniei poporului si nu numai ca le vestea cu multa indraznire ca vor fi loviti de necazuri viitoare, ci chiar in nenorocirile lor se indurera si suferea nu mai putin de cei ce cazusera in ele si se tanguia mai amarnic decat cei prinsi de el. Caci asa este obiceiul, putem spune, al tuturor profetilor si al tuturor sfintilor. Caci prin dispozitia lor iubitoare fata de cei condusi de ei, puneau cu mult in umbra dragostea parinteasca si depaseau cu mult tirania firii. Caci nimeni, absolut nimeni nu a ars vreodata de dragoste pentru fii atat de mult precum acestia care isi dadeau sufletul pentru cei condusi de ei, plangand, tanguindu-se, rugand pe Dumnezeu pentru cei ce patimeau rele, fiind dusi in robie impreuna cu ei, impartasindu-le chinurile, toate facandu-le si patimindu-le, , ca sa ii smulga si din mania de sus, si din navala nenorocirilor. Caci nimic nu este atat de potrivit pentru primirea puterii , cat faptul de a avea un suflet filosof si compatimitor. De aceea si pe marele Moise Dumnezeu l-a urcat pe scaunul ocarmuirii poporului, fiindca mai intai a aratat prin faptele lui iubire parinteasca fata de popor si dupa aceea zicea: “De vrei sa le ierti pacatul acesta, iarta-I, iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta, in care m-ai scris”.
Si Isaia insusi, vazandu-i pe ei pierduti, zicea: “Lasati-ma sa plang cu amar, nu va osteniti sa ma mangaiati pentru zdrobirea fiicei poporului meu”. Iar Ieremia a alcatuit plangeri lungi cad cetatea a fost cucerita. Iar iezechiel a plecat cu ei in robie si socotea ca strainatatea si exilul erau mai usoare decat propria lui patrie, avand drept cea mai mare mangaiere in nenorocire faptul de a fi alaturi de cei deznadajduiti si de a indrepta lucrurile celorlalti. Si Daniil, pentru intoarcerea lor a ramas sa posteasca douazeci de zile si mai multe chiar, si si-a aratat toata ravna, rugandu-L pe Dumnezeu sa ii slobozeasca pe ei din amara robie. Si fiecare dintre sfinti prin aceasta se arata stralucind. La fel si david, vazand acea urgie dumnezeiasca adusa asupra poporului, a chemat plaga asupra lui insusi, zicand: “Eu, pastorul, am pacatuit si eu am facut faradelegea, dar acestia, turma, ce-au facut? Fie mana Ta asupra mea si asupra casei tatalui meu”. Dar si patriarhul Avraam, el insusi fiind departe de rele si neavand nimic comun cu relele care aveau sa se abata asupra celor din Sodoma, ca si cum ar fi cazut el insusi in mijlocul chinurilor acestora, asa se ruga lui Dumnezeu si Il chema si nu contenea sa faca si sa spuna orice, numai sa dezlege cumplita arderea aceea, daca Dumnezeu, lasandu-l pe el, n-ar fi plecat.
